More

    Acţiune de plantare de puieţi în Carpaţi II organizată de TSD Satu Mare

    plantat

    Organizaţia Municipală a Tinerilor Social Democraţi Satu Mare, alături de Organizaţia Locală a PSD Carpaţi II, a organizat ieri o acţiune de plantare de puieţi în jurul bisericii ortodoxe din Carpaţi II. La acţiune au participat circa 15 tineri social-democraţi, îndrumaţi de preşedintele TSD municipal Satu Mare, Ionuţ Bujor, precum şi circa 15 seniori PSD din Carpaţi II, organizaţi de preşedintele Darie Cristinel.

    Preşedintele TSD Satu Mare, Ionuţ Bujor, a declarat că acţiunea de plantare a fost organizată pentru a înfrumuseţa zona din jurul bisericii din Carpaţi II.

    “Este o acţiune care are ca scop înfrumuseţarea acestei zone, continuând în acest fel acţiunile similare organizate până acum. Plantăm tei şi plopi şi ne dorim ca, prin munca noastră, să ne aducem aportul la înfrumuseţarea zonei”, a declarat Ionuţ Bujor.

    De asemenea, şi preşedintele seniorilor PSD din Carpaţi II, Darie Cristinel, îşi doreşte ca zona să fie mai frumoasă peste ani când puieţii plantaţi ieri vor creşte.

    “Am reuşit să mobilizez mai mulţi membri din organizaţia noastră şi sperăm că tinerii de azi se vor bucura când vor ajunge la vârsta noastră de aceşti puieţi care între timp se vor transforma în copaci”, a mai adăugat Darie Cristinel.

    Prezent la acţiune, preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a TSD, Raul Băbţan, i-a felicitat pe colegii săi de la municipiu pentru iniţiativă adăugând că îi susţine în demersul lor.

    “Îl felicit pe colegul meu, Ionuţ Bujor, pentru această iniţiativă şi sunt alături de colegii de la municipiu în astfel de acţiuni. Plantările de azi (n.r. ieri) continuă acţiunile noastre similare organizate la nivel judeţean”, a mai spus Raul Băbţan.

    Cei circa 30 de puieţi de tei şi plop plantaţi ieri de tinerii social-democraţi sătmăreni provin din pepiniera Direcţiei Silvice Satu Mare.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE