More

    Putem şi trebuie să fim mai buni!

    Există cel puțin două ocazii în care românii sunt sau încearcă să fie mai buni: de Crăciun și de Paște. În apropierea acestor sărbători, oamenii țin câteva săptămâni de post, unii mai credincioşi chiar post negru, iar imediat după aceea fac exces alimentar. De cele mai multe ori dându-și funcțiile organismului peste cap. Dar nu despre acest aspect îndelung dezbătut doresc să vorbesc, ci despre alt subiect destul de mult analizat la rândul său. Oamenii țin post în ajun de Paște sau de Crăciun și cumva în acest timp încearcă să fie mai buni, sau măcar acum trebuie să fie mai buni.

    Am fost mereu printre cei care au criticat ideea ca măcar de sărbători să fim mai buni. De ce doar de sărbători, de ce nu întotdeauna?! Pentru că natura umană nu are doar părţi pozitive, existând şi un abis plin cu răutăţi, am ajuns la concluzia că e bine şi aşa! Măcar de sărbători să încercăm cu toţii să fim mai buni.

    Dacă am sta să analizăm la sânge, între două rele ar trebui să preferăm răul mai mic. Noi, românii, după Revoluție am tot fost obișnuiți de realităţile politico-sociale să facem acest lucru și ne-am cam înțepat mereu, de aceea nu mai vedem nimic bun în nimic. Dar, totuși, decât să nu mai existe șanse ca oamenii să fie buni niciunde, nicicând, niciodată, chiar și doar de sărbători, tot e mai bine așa. Este un pas în față. Unul mic pentru omenire, pentru poporul român cel puțin…

    Iar privind un pic vizionar, dacă românii ar încerca măcar de amorul artei să extindă această perioadă de a fi mai buni, ar ieși la iveală lucruri incredibile, de care toți suntem capabili, dar pe care le-am lăsat pe un raft părăsit, într-o bibliotecă veche, în cămara din spate din casa bunicilor. Dar nu suntem doar noi pe lume, sunt și alte persoane printre care sunt unii care știu să întindă o mână de ajutor și răsplata nu ezită să se întoarcă parcă de la sine, parcă într-un echilibru stabilit de Univers, de Dumnezeu, de cineva divin. Chiar dacă există pericolul ca mâine să ne meargă mai rău, ar trebui să încercăm să ne bucurăm de aceste Sfinte Sărbători de Paşte!

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE