Complexat de obârşia sa ţărănească, nu numai de dotarea sa extrem de anemică, Castorică a ajuns să îşi imagineze origini nobiliare. Acesta a povestit tuturor celor dispuşi să-l asculte că una dintre bunicile sale ar fi greşit cu un nobil maghiar de lângă celebra Bâca. Continuând şirul poveştilor de tip vânătoresc, Castorul cel ramolit a mai povestit că în perioada în care era la liceu, două urmaşe ale familiei nobiliare l-au chemat la vorbitor. L-au examinat îndelung pe Castorul retardat, l-au mai întrebat una şi alta, apoi au plecat. Niciodată nu l-au mai căutat pe Castorul de rahat. Probabil că şi urmaşele grofului s-au speriat de aspectul Castorului retardat, adică de moaca sa de ratat. Şi pe loc au concluzionat că un asemenea hâd exemplar nu are cum să aibă nici măcar un strop de sânge nobiliar. Însă Castorel cel tembel nu vrea să-şi recunoască obârşia ţărănească. Însă după apucături şi comportament, e clar că e un ţăran prost şi mitocan.
