More

    Sâmbra Oilor – sărbătoare unică în ţară

    sambra

    Mii de oameni sunt aşteptaţi pe data de 4 mai pe dealul de la Huta Certeze – Moişeni, acolo unde va avea loc cea de-a 58-a ediţie a Sâmbrei Oilor. Pregătirile pentru eveniment au fost deja finalizate, la eveniment fiind aşteptaţi cei mai importanţi lideri politici naţionali, în frunte cu premierul României şi preşedinte al Partidului Social Democrat, Victor Ponta, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi preşedinte executiv al PSD, Liviu Dragnea, respectiv ministrul Agriculturii şi preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin.

    Invitaţie la Sâmbră
    Organizatorii, Instituţia Prefectului, Judeţul Satu Mare şi Consiliul Judeţean, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Primăria şi Consiliul Local Certeze, Primăria şi Consiliul Local Negreşti Oaş, Casa de Cultură Negreşti Oaş adresează invitaţia tuturor sătmărenilor şi nu numai de a participa la sărbătoarea primăverii – Sâmbra Oilor! “Sâmbra Oilor reprezintă cea mai mare serbare câmpenească, legată de ocupaţia tradiţională a păstoritului, serbare ce se desfăşoară anual în luna mai şi simbolizează venirea primăverii şi ieşirea oilor la păscut. Este un bun prilej pentru o frumoasă petrecere câmpenească, unde, după ce s-au pus la punct problemele legate de oierit, se mănâncă şi se bea. Înainte de a urca pe munte, atât oile cât şi stăpânii lor sunt stropiţi cu apă sfinţită pentru purificare, iar scăldatul în apa curată a pâraielor de munte, spălatul cu roua plantelor, prepararea unor alimente rituale sau pronunţarea de formule magice fac parte din obiceiurile locale ale sărbătorii. După toate acestea, se măsoară şi se crestează pe un răboj laptele dat de oile fiecărui sâmbraş. Pe baza acestui semn se calculează apoi cantitatea de brânză cuvenită fiecăruia în toamnă, la spargerea stânii”, se arată într-un comunicat de presă remis de Consiliul Judeţean Satu Mare.

    Victor Ponta şi Liviu Dragnea vin la Sâmbra Oilor
    Pe lângă liderii judeţeni ai Partidului Social Democrat, în frunte cu preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, Mircea Govor, la cea de-a 58-a ediţie a sărbătorii câmpeneşti Sâmbra Oilor vor participa şi liderii naţionali ai PSD. Astfel, conform unor surse, duminică, 4 mai, la sărbătoarea de la Huta Certeze – Moişeni vor fi prezenţi premierul României şi preşedinte al Partidului Social Democrat, Victor Ponta, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi preşedinte executiv al PSD, Liviu Dragnea, respectiv ministrul Agriculturii şi preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin. Liderii naţionali ai Partidului Social Democrat se vor reîntâlni astfel cu miile de simpatizanţi social-democraţi, dat fiind faptul că Ţara Oaşului reprezintă unul dintre cele mai importante fiefuri ale PSD din România. Conform aceloraşi surse, social-democraţii sătmăreni se pregătesc să îşi întâmpine oaspeţii cum se cuvine, iar pe lângă deja tradiţionala pâine şi sare, dar şi nelipsita pălincă oşenească, social-democraţii le mai pregătesc o serie de surprize, fiind arhicunoscută ospitalitatea sătmărenilor, în special a oşenilor.

    trei

    Program artistic bogat
    Conducerea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare a definitivat programul artistic al acestei sărbători câmpeneşti unice la nivel naţional. Concret, pe scena de la Huta Certeze -Moişeni vor evolua Maria Tripon cu Oaşul şi Sânzâienele, Maria Petca Poptean şi Ansamblul Măgura din Târşolţ, Ansamblul “Cetatea Codrului’’ Ardud, Ţâpuritoarele din Racşa, Ansamblul din Tarna Mare, Ceatăra Carei, Ansamblul din Turţ, Ciobănaşul Drăguşeni, Ţâpuritoarele din Bixad – împreună cu Irinca Man, Ansamblul Vama Ardeleana şi Nicu Pop, Vlad Crasnai, Petrică Zele şi Cununa Oaşului, Cununiţa Satu Mare, Vlad Doroş şi alţii.

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE