More

    Băsescu a încălcat Constituţia

    victorponta

    Preşedintele a încălcat Constituţia prin nominalizarea directă a partidului pe care îl va vota şi popularizarea însemnelor acestuia, gesturi condamnate chiar de acesta în 2004, în condiţiile în care există interdicţii care, nerespectate, ar însemna că şi CC poate face campanie, spune premierul Ponta.

    Astfel, Ponta arată în sesizarea transmisă Curţii Constituţionale că preşedintele Traian Băsescu, în repetate rânduri, cu ocazia unor evenimente publice, şi-a manifestat susţinerea pentru un anumit partid politic, atitudinea şefului statului concretizându-se atât prin nominalizarea directă a partidului politic pe care îl va vota, cât şi prin popularizarea activă a însemnelor electorale ale acestei formaţiuni politice, respectiv Partidul Mişcarea Populară. “Astfel, potrivit imaginilor postate pe contul personal de Facebook al parlamentarului Elena Udrea, în data de 2 mai 2014, preşedintele României a participat la o discuţie într-un local din staţiunea Neptun cu conducerea Partidului Mişcarea Populară, după care s-a fotografiat cu aceste persoane, pe malul mării, purtând un tricou alb cu iniţialele PMP, sub sigla acestui partid, un măr cu mesajul “Vote for PMP”. Ponta mai arată că, în cadrul conferinţei de presă susţinute la Palatul Cotroceni în 4 mai 2014, la orele 15,00, preşedintele României a declarat: “Vă spun din nou. Păcat ca sunt steagurile în spate, că aş fi venit din nou cu acel tricou”, şi că, întrebat de jurnaliştii prezenţi la conferinţa de presă dacă nu consideră ca gestul său apare ca fiind unul de partizanat politic şi care încalcă prevederile Constituţiei referitoare la rolul preşedintelui României, Traian Băsescu a răspuns: “Voi vota Partidul Mişcarea Populară. M-aţi întrebat. Dacă nu m-aţi fi întrebat, nu v-aş fi răspuns. Ar fi fost mult mai nepoliticos să nu vă răspund. Deci, eu voi vota Partidul Mişcarea Populară”.

    Ponta mai menţionează că, în cadrul emisiunii “Actualitatea românească”, realizator Sorina Matei, difuzată pe postul de televiziune B1 TV, în data de 04.05.2014, orele 21.00, preşedintele României s-a referit la avantajele votării Partidului Mişcarea Populară şi la consecinţele ce decurg în viitor pentru Guvern şi pentru premier dacă Partidul Mişcarea Populară, pentru care Traian Băsescu optează şi căruia îi acordă votul său, va creşte politic. Ponta arată că, potrivit art. 80 “Rolul Preşedintelui” din Constituţie, preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării, veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, scop în care exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate, astfel că, prin atitudinea sa referitoare la susţinerea deschisă, publică a unui partid politic în perspectiva alegerilor din anul 2014 din România, preşedintele a încălcat aceste dispoziţii.

    “De asemenea, consider că a fost încălcat şi spiritul art. 84 “Incompatibilităţi şi imunităţi” din legea fundamentală, potrivit căruia, pe durata mandatului, preşedintele nu poate fi membru al unui partid. Chiar dacă, formal, nu este membru al unui partid, prin modul său de acţiune, preşedintele României se comportă ca un agent electoral, ca un membru activ al unei formaţiuni politice implicate în lupta electorală. O asemenea conduită a şefului statului depăşeşte noţiunea de libertate de exprimare de care se bucură preşedintele României în exercitarea mandatului. În orice împrejurare, luările de cuvânt ale preşedintelui României au o pondere foarte mare şi un impact deosebit asupra cetăţenilor, tocmai prin faptul că persoana care deţine calitatea de şef al statului român îşi păstrează acest statut indiferent de activităţile pe care le desfăşoară pe toată durata mandatului”, spune Ponta.

    Această constatare este, în opinia lui Ponta, întărită în situaţia de faţă de faptul că preşedintele României formulează aceste comentarii chiar în exercitarea atribuţiilor constituţionale, cu prilejul exprimării poziţiei oficiale a statului român referitoare la evenimente internaţionale de o deosebită gravitate pentru România (Conferinţa de presă de la Palatul Cotroceni din data de 4 mai 2014, referitoare la evenimentele din Ucraina). El consideră că îndemnul direct al preşedintelui României cu privire la exercitarea votului în cadrul alegerilor din România din anul 2014 este contrar spiritului Constituţiei şi generează stări conflictuale între autorităţile publice cu privire la exercitarea prevederilor legale referitoare la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European şi la alegerile parţiale pentru Parlamentul României – Camera Deputaţilor şi Senat. “Legislaţia naţională cuprinde reglementări detaliate, specifice unui stat de drept referitoare la organizarea şi desfăşurarea acestor alegeri, iar Guvernul României are prevăzute atribuţii numeroase şi detaliate, menite să asigure un vot corect reprezentativ, care să exprime voinţa alegătorilor. Pregătirea alegerilor implică un efort financiar şi logistic deosebit, iar desfăşurarea scrutinului în condiţii de corectitudine şi transparenţă este rezultatul unui efort generalizat la nivelul administraţiei publice centrale şi locale. Partidele şi alianţele politice au create toate condiţiile pentru a-şi face cunoscute platformele şi candidaţii, astfel încât cetăţenii să poată vota în cunoştinţă de cauză, iar cei aleşi să fie cu adevărat reprezentativi atât pe plan intern, -cât şi pe plan internaţional. Prin raportare la aceste prevederi legale care s-au concretizat în perioada de după 1989, în alegeri corecte, recunoscute ca atare pe plan extern, conduita preşedintelui României de a indica expres şi repetat cu ce partid votează duce în derizoriu atât prevederile legale invocate, cât şi votul efectiv al cetăţenilor”, afirmă Ponta.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE