More

    Ponta: Dacă Băsescu încalcă Constituţia şi este decizie a CC, nu avem altă sancţiune decât suspendarea

    1

    Parlamentul nu are altă sancţiune de aplicat decât suspendarea în cazul în care Curtea Constituţional decide că preşedintele Traian Băsescu a încălcat Constituţia, a declarat liderul PSD, premierul Victor Ponta, precizând că decizia aparţine Parlamentului, nu Guvernului sau unui partid.

    “Orice persoană este obligată să respecte legile. În cazul preşedintelui ţării, nu avem o lege specială care să arate care e sancţiunea”, a spus Ponta la Antena 3.

    Întrebat însă în continuare dacă Băsescu va fi suspendat în cazul în care judecătorii CC stabilesc că preşedintele nu trebuie să facă campanie, iar acesta continuă acţiunile electorale de la data la care Curtea se pronunţă, Ponta a răspuns că da.

    “Categoric da. Cum adică ? Dacă încalcă Constituţia şi dacă avem o decizie a Curţii în acest sens, nu există o altă cale de sancţiune decât cea prevăzută de Constituţie: suspendarea. Decizia aparţine Parlamentului, nu Guvernului şi nu unui partid. Nu pot să vorbesc în numele Parlamentului”, a spus Ponta.

    El a spus însă că, din punctul de vedere al PSD, preşedintele trebuie sancţionat în acest caz conform Constituţiei, şi anume prin suspendare.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE