More

    Concert pop-acustic cu Diamond la Sinagoga Mare

    concert

    Manifestările organizate de Centrul Cultural “G.M. Zamfirescu” au continuat duminică la Sinagoga Mare, cu un concert pop-acustic susţinut de formaţia Diamond din Ungaria. Evenimentul a fost iniţiat de către Comunitatea Evreilor din Satu Mare cu sprijinul Primăriei Municipiului Satu Mare, a Consiliului Local Satu Mare şi a Centrului Cultural “G.M. Zamfirescu”.

    Trupa maghiară s-a înfiinţat în anul 1986, iar în anul 2011 a sărbătorit cei 25 de ani de la înfiinţare. Pe parcursul acestor ani, cei de la Diamond şi-au lansat numeroase albume, iar cu ocazia concertului avut la Satu Mare şi-au prezentat ultimul lor album “Minden Albom”. În cadrul acestui spectacol muzical, aceştia i-au încântat pe spectatori timp de o oră şi jumătate, atât cu şlagăre proprii cât şi melodii consacrate ale formaţiilor Omega, Scorpions, Queen, Europe.

    Aceştia au susţinut numeroase concerte atât în Ungaria, cât şi în România, Ucraina, Slovacia, Cehia, Grecia, Franţa şi Irlanda. Trupa este alcătuită din Nagy Zoltan Enek – solist vocal, Szabo Richard la chitară, Ebergényi Vilmos- chitară acustică şi voce, Sükösd Gergő – tobe şi Csekk Tamás – chitară bass. Concertul nu s-a putut încheia fără un bis din partea celor de la Diamond, la cererea publicului.
    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE