Românii au, în ultimul timp, parte de multe şi chiar multe sărbători, evenimente, momente care devin hotărâtoare pentru ţară, pentru neam şi pentru afirmarea noastră în lume. Aud mereu în această perioadă, discuţii privind participarea sau nu la vot. Nu ştiu ce să cred, dar printre cei care pun la îndoială prezenţa la vot sunt şi oameni pe care i-am crezut stăpâni pe ei, demni şi conştienţi de faptul că pentru acest drept înaintaşii s-au zbătut, şi-au dat viaţa! Aş încerca să vă spun tuturor să vă treziţi şi să priviţi chipul acestei Românii! Să-i priviţi faţa îndurerată, nu din cauza crizei, ci a noastră. Este timpul să lăsăm certurile deoparte! Conducătorii, de jos şi până sus, să aibă în faţă interesele ţării, să-şi dea mâna pentru a ridica România, aşa cum au făcut-o nu o dată, în vremuri duse şi apuse , înainşii noştri, uniţi în momentele grele ale salvării ca naţiune! Este momentul ca guvernanţii să mediteze la rostul, la menirea şi datoria lor. Să fie conştienţi că au o mare responsabilitate! Acum în preajma alegerilor pentru Parlamentul Europei, toate partidele şi mai ales cele mici, abia născute, care “gânguresc” în ale politicii unei ţări, îşi pun candidaţi, creând o dezbinare voită sau mai puţin voită, reuşind să împartă voturile aiurea.Exact ca şi alegerile pentru Colegiul 2, pentru locul rămas vacant. Presa greşeşte teribil, cerând partidelor să-şi stabilească un candidat, să-l poată tălmăci şi răstălmăci.Parcă i-ar forţa să candideze, chiar necunoscuţi fiind. Aşa se întâmplă că partidele româneşti îşi fac o concurenţă acerbă, iar UDMR nu-şi împarte voturile, rămânând cu siguranţă, cu convingerea că numărul lor de votanţi va fi egal cu numărul de voturi scontate. Aş vrea să reamintesc ce spunea un coleg de la Târgu Mureş: “ Degetele mâinii, se ştie, fiecare are un rost, dar puternice pot fi doar adunate într-un singur pumn!”. În astfel de situaţii ar trebui să ne unim forţele. Suntem sătui de blestemul dezunirii, de dezbinări, care întotdeauna “au dat apă la moară altora” şi nu ne-au adus nimic bun în toată istoria noastră învolburată, decât necazuri, neîmpliniri, frustrări şi regrete. E drept că ne întâlnim cu tot felul de oameni, dar presa scrisă şi cea vorbită au menirea să-i ajute pe oameni, nu să le îmbârlige minţile. În emisiunile televizate, mi-am dat seama că fiecare om are şi calităţi, a făcut şi lucruri bune pe care ne putem baza în discuţii şi în promovarea ideilor sale. Aceşti oameni, care au făcut şi fac fapte bune, trebuie să dea tonul la direcţiile şi căile bătătorite ale mulţimii dezorientate.
Să fie convinşi toţi românii că am fost născuţi în această ţară, pe care o dorim cu cerul senin, ţară cântată cu suflu patriotic: “Acolo este ţara mea şi neamul meu cel românesc/Acolo eu să mor aş vrea, acolo vreau eu să trăiesc!” Militez la gândul că scăpăm de această sărăcie întreţinută prin ajutoare. Aceasta se va sfârşi când şefii acestei ţări se vor aşeza la aceeaşi masă şi se vor privi în ochi cu acelaşi gând şi simţire pentru neamul românesc, iar coaliţiile să se nască din unitatea de vederi, din dragoste faţă de români. Să-şi desemneze candidaţi cu credinţă în Dumnezeu, cu dragoste de ţară şi de neam. Nu pot accepta să reprezinte ţara oameni ce nu simt nimic pentru ţară, pentru acest neam românesc. Acolo în Parlamentul Europei să militeze pentru integrarea deplină a României, pentru soarta poporului român , pentru creşterea bunăstării acestui neam. Să fim cunoscuţi prin istoria noastră, prin frumoasele tradiţii, prin seriozitatea aleşilor noştri. Nu avem nevoie de bârfe şi blamări a ţării, ci de negocieri rentabile pentru prosperitatea României. Acolo trebuie să vorbim o singură limbă, nu a partidelor, a diverselor minorităţi, ci numai aceea ce duce la ridicarea prestigiului ţării noastre.
Mi se pare caraghios când aud pe aleşi ai UDMR că pledează pe plan naţional şi european numai pentru drepturi şi revendicări ale minorităţii maghiare. Ei sunt aleşi pentru a reprezenta acest popor în care sunt inclusi. Ce ar fi ca 19 minorităţi să pledeze pentru fel de fel de lucruri năzărite peste noapte? România nu este o “lambadă” politică în care majoritarii să fie neglijaţi. Pentru fiecare legile sunt aceleaşi, altfel învinge haosul, hazardul şi anarhia. Nu-şi găseşte locul aici separatismul şi şovinismul. Admir copiii români care se joacă cu cei unguri şi rapid vorbesc ungureşte, dar invers mai rar. Mă întreb dacă acest aspect depinde de educaţie? Cred că da!
Până se rezolvă amănuntele acestea să mergem la vot, cu gândul că aceşti oameni trăiesc cu picioarele pe pământ şi ne vor duce gândurile bune către toată Europa. Să ne mai întrebe şi pe noi, atunci când sunt în derută, că doar poporul ştie ce-i lipseşte şi ce trebuie să însemne prioritate pentru cei mulţi! Sunt câteva concluzii rezultate din discuţiile de la diverse emisiuni televizate.
Teodor Curpaş