More

    Expoziţii şi spectacole de “Noaptea Albă a Muzeelor” la Satu Mare şi Carei

    noapte

    Muzeul Judeţean Satu Mare, în colaborare cu instituţii publice şi organizaţii din sfera societăţii civile, pregăteşte o adevărată sărbătoare, oferită sătmărenilor în cadrul unuia dintre cele mai speciale evenimente ale sale: Noaptea Albă a Muzeelor. Acţiunile din acest an, desfăşurate în mai multe locaţii muzeale din judeţ, vor avea loc în cursul serii de sâmbătă.

    La sediul Muzeului de pe Bulevardul Vasile Lucaciu nr. 21, alături de posibilitatea de a admira expoziţiile muzeale, va fi organizat un amplu program în colaborare cu Palatul Copiilor. Ca şi în alte dăţi bucuria şi veselia specifică vârstei juvenile va fi adusă de trupa condusă de profesorul Sorin Berindei care va încânta publicul cu un spectacol de muzică uşoară şi folk, între orele 18 şi 20. Apoi, între orele 19.00 şi 21.00, va fi recreată printr-o „Şezătoare codrenească” atmosfera unei seri în satul tradiţional sătmărean prezentatat de elevii profesorului Sever Nicu Miclăuş.

    Una dintre surprizele acestui an va fi „Seara evreiască de la Muzeul de Artă”, începând cu ora 20.00, o acţiune menită a recrea atmosfera Sătmarului de odinioară prin aducerea în prim-plan a uneia dintre comunităţile ce ocupa o pondere majoră în rândul populaţiei oraşului şi a avut, totodată, o consistentă contribuţie la progresul acestuia. Organizat împreună cu Comunitatea Evreilor – Satu Mare, Asociaţia Rovenio – trupa Arttis, Teatrul de Nord, Şcoala Gimnazială Grigore Moisil, Şcoala Gimnazială Constantin Brâncuşi, evenimentul va cuprinde mai multe elemente-surpriză.

    La Muzeul din Carei va fi creată atmosfera unei „Seri istorice” prin costume şi dansuri de epocă, iar în cadrul epoziţiei „Expo Africa”, tobele lui Cserey Csaba vor reda ritmurile misterioase ce se aud la lăsatul serii în Savana de pe Continentul Negru. Publicul este asteptat şi la acţiunile organizate la Muzeul Orăşenesc Tăşnad şi la Muzeul din Andrid.
    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE