More

    Spectacole inedite în muzeele sătmărene

    muzeu

    Muzeul Judeţean Satu Mare, în colaborare cu instituţii publice şi organizaţii din sfera societăţii civile, a pregătit sâmbătă seara o adevărată sărbătoare pentru sătmăreni cu ocazia Nopţii Albe a Muzeelor. Cu această ocazie, numeroşi sătmăreni au dorit să viziteze instituţiile de cultură şi să vadă surprizele pregătite de organizatori.

    Astfel, la Muzeul Judeţean, după ce admirau expoziţiile muzeale, sătmărenii au putut asculta un program artistic susţinut de cursanţii de la Palatul Copiilor, din clasa profesorului Sorin Berindei, care au interpretat muzică uşoară şi folk. După care, cei de la clasa de canto popular, coordonaţi de profesorul Nicu Sever Miclăuş, au recreat atmosfera unei seri în satul tradiţional sătmărean printr-o şezătoare codrenească.

    Una din marile surprize ale acestei manifestări a avut loc la Muzeul de Artă, unde s-a dorit recrearea unei seri evreieşti. Cu această ocazie, cei de la trupa Arttis i-au întâmpinat pe vizitatori cu un dans evreiesc, după care i-au poftit să viziteze expoziţiile, printre care una legată de activitatea comunităţii evreieşti din România, expoziţia “Micul Prinţ”, şi nu în ultimul rând expoziţia “Atelier 10 Mai”, realizată de artiştii sătmăreni.

    La muzeul din Carei a fost creată atmosfera unei „Seri istorice” prin costume şi dansuri de epocă, iar în cadrul Epoziţiei „Expo Africa”, tobele lui Cserey Csaba au redat ritmurile misterioase ce se aud la lăsatul serii în Savana de pe Continentul Negru. Tot cu ocazia Nopţii Albe a Muzeelor, activităţi similare s-au desfăşurat atât la Muzeul Orăşenesc Tăşnad, cât şi la muzeul din Andrid.
    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE