More

    Organizaţia PSD Satu Mare, felicitată de Victor Ponta

    govor

    Organizaţia Judeţeană Satu Mare a fost felicitată de preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Victor Ponta, pentru rezultatele remarcabile obţinute de social- democraţii sătmăreni, atât la alegerile pentru Parlamentul Europei cât şi la cele parţiale pentru Camera Deputaţilor din Colegiul 2. Aprecierea preşedintelui Ponta a fost făcută ieri în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al PSD de la Bucureşti, la care au fost prezenţi preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, şi preşedintele Organizaţiei Municipale Satu Mare a PSD, primarul Dorel Coica, în calitate de invitat.

    Conform celor declarate de preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, la Bucureşti a fost convocată o şedinţă a Comitetului Executiv la care, în calitate de invitaţi, au participat şi primarii PSD ai municipiilor reşedinţă de judeţ, precum şi preşedinţii de consilii Judeţene care nu sunt membri ai acestui comitet. Astfel, preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a participat la această şedinţă în calitate de membru cu drepturi depline, iar primarul Dorel Coica în calitate de invitat.

    În cadrul şedinţei, analizând rezultatele obţinute de PSD în fiecare judeţ la alegerile parlamentare şi la cele parţiale pentru Parlamentul României, acolo unde a fost cazul, preşedintele PSD, Victor Ponta, l-a felicitat pe Mircea Govor şi, odată cu el şi Organizaţia Judeţeană PSD Satu Mare, pentru rezultatele foarte bune obţinute la aceste alegeri. “Mircea, te felicit, şi odată cu tine toată organizaţia PSD Satu Mare, pentru rezultatele obţinute la Satu Mare”, a spus textual preşedintele Victor Ponta.

    După cum se ştie, PSD Satu Mare este singura formaţiune politică din judeţ ale cărei rezultate la alegerile europarlamentare au crescut în 2014 comparativ cu cele din 2009. Potrivit rezultatelor finale la europarlamentare anunţate de BEJ Satu Mare, PSD a obţinut 28,47% din sufragii, cu aproape 8 procente mai mult decât cele realizate în urmă cu cinci ani, când a obţinut un scor de 20,61%.

    Demn de remarcat că şi la alegerile parţiale din Colegiul Uninominal nr. 2, rezultatele obţinute de candidatul PSD, Ovidiu Silaghi, au fost cât se poate de bune, obţinând un scor de 35,96% din voturi, reuşind să obţină mandatul de deputat. Victoria PSD în acest colegiu este cu atât mai importantă cu cât circa 30% dintre alegători sunt de etnie maghiară, iar la parţialele din 25 mai au participat şi o serie de “candidaţi exotici”. Acest lucru a fost remarcat şi de preşedintele PSD, Victor Ponta, felicitând Organizaţia Judeţeană PSD care, deşi se confruntă cu un electorat maghiar de circa 40% in judeţ, a obţinut rezultate remarcabile la alegerile din 25 mai.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE