More

    Festivalul de teatru Rotaract, la a VIII-a ediţie

    conferinta

    Peste 90 de elevi vor participa anul acesta la cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului de teatru pentru elevi Rotaract, care va avea loc la Satu Mare. Proiectul a fost prezentat ieri în cadrul unei conferinţe de presă, desfăşurată la Hotel Dana II, de membrii clubului Rotaract, Dana Bud şi Sebastian Urda, respectiv PR-ul Teatrului de Nord Satu Mare, Anca Turtureanu. Ca în fiecare an, cei mai buni tineri actori vor primi diplome şi premii în bani, la secţiunile gimnaziu, liceu şi one man show.

    Timp de trei zile, Satu Mare va fi gazda Festivalului de teatru Rotaract, ediţia a VIII-a, unde vor concura 90 de elevi din 12 trupe la secţiunile gimnaziu, liceu şi one man show. Spectacolele se vor desfăşura începând de azi, atât în amfiteatrul Casei de Cultură a Sindicatelor Satu Mare, cât şi în Sala Studio a Teatrului de Nord. Ca la fiecare ediţie, juriul va fi format din actori şi membri ai Clubului Rotaract, reprezentanţii clubului fiind Diana Ziman şi Ligia Albu. Festivalul va fi deschis azi, de la ora 14.00, cu spectacolul “Society” al elevilor Şcolii Gimnaziale “Grigore Moisil”, urmat, la ora 15.00, de “Vrăjitoarele”, spectacol pus în scenă de elevii Şcolii Gimnaziale “Ion Creangă”, ambele la secţiunea gimnaziu. Ziua de azi se va încheia cu piesa “Doctor fără voie” al trupei Arrtis, la secţiunea liceu, care va fi prezentată la ora 16.00.

    Ziua de mâine este dedicată spectacolelor de one man show şi îi va avea ca protagonişti pe Horia Fedorca, Dan Coza şi Roxana Mihali, dar şi două piese la secţiunea liceu cu elevii Liceului Teoretic German “Johann Ettinger”, respectiv ai Liceului de Arte “Aurel Popp”. În cursul zilei de joi vor susţine spectacole elevii din Pişcolt şi Carei. Festivitatea de premiere se va desfăşura joi seara începând cu ora 20.00, în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor, iar înainte de premiere va avea loc spectacolul “Bolnavul închipuit”, de Moliere, prezentat de copiii din Sighet. Ca în fiecare an, premiile vor consta în diplome, bani şi cupe. La spectacole sunt aşteptaţi să participe cât mai mulţi elevi, întrucât intrarea este liberă.

    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE