Cândva, sub soare, a existat o Românie Mare din care poftele marilor puteri au ciopârţit câte ceva. Acum avem o Românie tot ciuntită prin Nord, Est, Vest şi Sud. Ne-au fost furate cu japca, la zaruri, la cacealma prin tratate odioase o parte din Maramureşul istoric, din Bucovina şi Basarabia, cât şi din Cadrilaterul bulgar, din Banatul sârbesc. La Vest ce să mai zicem ? Cel mai mare gânditor al nostru , Mihai Eminescu, oftase îndurerat: De la Nistru pân’ la Tisa/ Tot românu’ plânsu-mi-s-a ! … Vecinii din pustă trăiesc încă cu încăpăţânare visul “Ungariei mari” de pe când ungurii reprezentau 1/3 din Imperiul Austro-Ungar, majoritari fiind românii, cehii, slovacii, sârbii. Noi eram jigniţi, umiliţi şi pe de-atunci de cele trei naţiuni recunoscute: ungurii, saşii şi secuii. Se spune că “ Tripartitul lui Werboczi a fost scris cu sânge de iobag român!”. Lupta românilor pentru libertate a fost “răsplătită” cu tragerea pe roată a martirilor Horea, Cloşca, iar Crăişorul moţilor, Avram Iancu, a fost mai deunăzi “spânzurat” de un extremist maghiar, care a fost “sancţionat” prin schimbarea locului de muncă. ( Să nu uităm nici de bestialitatea cu care a fost bătut Cofariu!). Acum se râvneşte subversiv la autonomizarea Transilvaniei ( numele real al acesteia fiind “Ţara de peste păduri” şi nu Erdely!). În Ungaria există doar câteva şcoli în care se mai predau unele materii şi în limba română. În Ucraina lupta pentru drepturile românilor e acerbă, în Serbia oficial din cei 300.000 de sârbi-români sunt recunoscuţi doar 3.000 de vlahi, în Bulgaria au existat cândva câteva publicaţii editate în limba română, în Grecia nu sunt recunoscuţi ca români nici macedoromânii, armânii şi nici istroromânii! Acum din Transnistria vin cu paşaport. Se stă la coadă ca să ajungă la un liceu din Chişinău!
În Bucovina după ce românii au fost masacraţi la Valea Albă, când au încercat să treacă în România, prea mulţi au fost deportaţi prin siberii unde şi-au lăsat oasele. Unii, care au reuşit totuşi să revină în patria-mumă şi şi-au găsit vetrele natale distruse. (Vezi mărturiile Sofiei Vicoveanca). Tot în Maramureşul istoric vlahii nu ştiau că ei sunt români. După cum mărturisea Nicolae Dabija, aceştia, prin intermediul unui ostaş sovietic care adusese acasă un aparat radio, au ascultat o emisiune din Bucureşti şi au exclamat miraţi “ Păi, noi nu suntem vlahi, ci radio-bucureşti”.
Congresele românilor de pretutindeni , atât de polarizate panromâneşti pe când în fruntea lor era tribunul înflăcărat Adrian Păunescu , acum s-au diluat . Statul român nu se prea implică în viaţa românilor de “Dincolo” ( aşa cum o face Magyar Orszag cu ai lor). Când secretarul de stat, după Revoluţie, Adrian Dohotaru a plecat în misiune oficială în Ucraina pentru a se interesa de românii de-acolo s-a întors acasă în coşciug! Era un avertisment !
Cu ani în urmă afirmasem în “ Flacăra lui Adrian Păunescu” că “România se întinde dincolo de frontierele actuale ale ţării până acolo unde se colindă în limba română”. Generalul sătmărean Victor Popescu îmi povestea că după război făcuse parte din Comisia Internaţională de Delimitare a Graniţelor. La un moment dat pe mejda româno- ungară (cu populaţie mixtă) , într-un anume sat, comisia era în derută. Salvarea a venit de la un român care afirmase demn: “Aici avem cor românesc!” Şi astfel s-a făcut dreptate…
Dar dacă ne întrebăm despre „azi” în politica românească?! Acum viaţa politică e fracturată : pe de-o parte se află majoritar PSD-ul, iar pe de alta camarila marinarului care duce nava în derivă! Şi atunci cetăţeanul neturmentat se întreabă firesc: “ Da` eu cu cine votez?!” Cu cine îţi dictează conştiinţa, demnitatea şi răspunderea întru viitor…!
Ovidiu Suciu