Jucătoarea de tenis Simona Halep este o sportivă din România ajunsă pe locul trei la nivel mondial, după performanţa extraordinară de la Roland Garros. Simona Halep pare să fie excepția care probează faptul că logica prin care mai toată lumea din România spune “nu pot”, “nu se poate” sau “nu mă lasă nimeni să reuşesc” nu stă în picioare.
Concret, când mă gândesc la performanţele Simonei Halep mă gândesc la metoda științifică ce spune să probăm teoria în cele mai diverse contexte, pentru a vedea dacă rezistă tuturor excepțiilor ce pot apărea în realitate.
Cu alte cuvinte, gândirea fatalistă “nu pot”, “nu se poate” sau “nu mă lasă nimeni să reuşesc” este fundamental greşită. Această regulă a picat testul Halep. Simona ne-a arătat tuturor că se poate face performanţă la cel mai înalt nivel pornind din România. Ne-a demonstrat că acel “nu se poate” reprezintă mai degrabă o scuză a propriei noastre suficienţe colective, în care am fost învăţaţi să primim totul pe tavă, ca şi cum ni s-ar cuveni necondiţionat.
Majoritatea nu mai luptă pentru viitorul ei, pentru un nivel de viaţă mai bun, rezumându-se să dea vina pe sistem.
Într-adevăr, sistemul este destul de brutal şi opac. Meritocraţia nu prea există în realitate. Dar nu totul se bazează pe sprijinul financiar al statului, nu totul se leagă de sponsorizările din bugetul de stat. Părinţii Simonei Halep au recunoscut într-o serie de interviuri că nu le-a fost deloc uşor din punct de vedere financiar, tenisul fiind un sport destul de scump. Cu toate că statul nu i-a ajutat prea mult, spre deloc, Simona Halep spune mereu că este mândră de România. Reuşind performanţe deosebite pe buzunarul părinţilor, în primă fază, iar mai apoi pe propria sa muncă, Simona Halep ne-a demonstrat că patriotismul nu este condiţionat de sprijinul pe care îl primim la un moment dat de la stat.
Citându-l pe poetul şi filosoful libanez Khalil Gibran, celebrul preşedinte american John Fitzgerald Kennedy spunea într-unul dintre celebrele sale discursuri: “Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă ce poţi face tu pentru ea”. Simona Halep nu a întrebat niciodată ce a făcut România pentru ea. Simona Halep vrea să îi confere României o imagine bună în lume, spunând mereu că este mândră de ţara sa. Simona Halep nu este doar excepţia care dă de pământ cu logica fatalistă a Mioriţei, ci trebuie să fie o lecţie pentru toţi românii care se complac în propria lor condiţie. Trebuie să fie un exemplu pentru o societate aplatizată, o societate pasivă care îşi aşteaptă şi acceptă condiţia umilă de dependenţă cruntă faţă de sistem.
Joi, Halep a ajuns în prima ei finală de Grand Slam, după ce a învins-o pe Andrea Petkovic cu 6-2, 7-6 în semifinalele turneului francez de la Roland Garros. Acolo, românca o va întâlni azi pe câștigătoarea turneului din 2012, Maria Șarapova. Azi, Simona Halep va suna deşteptarea pentru toţi cei care vor să vadă că se poate face ceva în România, dacă vrei cu adevărat. Nu ajunge să ne plângem sistematic, să ne lamentăm interminabil. Chiar dacă va pierde, Simona Halep este câştigătoare. Ea a învins o mentalitate care ne domină destinele de secole. Respectul nostru, Simona Halep!
Ciprian Bâtea