Recent, “Nord Literar”, revistă literară de prestigiu în ţară, cu un colegiu de redacţie ce cuprinde valoroşi scriitori, a dedicat o pagină cu selecţii din poemele regretatului V.R.Ghenceanu. De fapt, semnatarul selecţiei şi a comentariului frumos despre gazetarul, scriitorul şi iubitorul de literatură V.R. Ghenceanu, Augustin Cozmuţa, se dovedeşte un bun cunoscător a tot ce înseamnă V.R. Ghencenu în viaţa culturală a Maramureşului şi a ţării.
L-am cunoscut foarte bine şi-i păstrez apropierea prietenească, realizată prin soţiile noastre. Ca om, impresiona prin cultura sa, prin activităţile demne de Maramureş, pe vremea aceea, de rezultatele obţinute, când conducea destinele teatrului din Baia Mare, prin scrierile sale, prin activitatea de conducere a ziarului judeţean. Pe când predam la Universitatea din Ujgorod-Zakarpatia, împreună cu Florica Bud, şi-au lansat cărţile apărute recent şi i-am prezentat studenţilor mei, cu bucuria şi mândria ce-o simţeam pentru ei. În cei 67 de ani, cât a respirat sub soarele ce l-a luminat, V.R. Ghenceanu a scris mult în ziare, reviste şi în multe publicaţii de poezie şi proză. Şi-a dedicat volume de versuri copiilor. Ţin minte ce căutare a avut “Cartea literelor mari”, o carte presărată cu frumoase ilustraţii. Se vede că această carte este şi rezultatul activităţii sale la catedră, activitate despre care a avut ce povesti şi o făcea cu mândria de a fi fost un bun învăţător. Scrisul lui a păstrat tente pedagogice, fiind un consecvent om ce propagă educaţia. A avut răbdare în ale scrisului şi şi-a adunat “principiile statornicite” ale vieţii şi ale conştiinţei sale în mai multe culegeri, adevărate volume, care au atras tineri, dascăli, părinţi iubitori de teatru, marea masă a cititorilor. Amintesc “Gândurile din fereastră” sau “Vindecarea de melancolie”. Întâlnim aici diverse materiale, chiar şi note de călătorie, eseuri, o serie de interpretări, cronici literare sau cele de teatru.
M-aş opri puţin la “Vindecarea de melancolie”, 1996, Editura “Gutinul”, în prefaţa căreia Gheorghe Glodeanu subliniază că “împleteşte calităţile gazetarului cu cele ale poetului. Este vorba de o carte eterogenă prin problematica abordată, exprimă o profunzime de credinţă despre condiţia scrisului şi a scriitorului, despre menirea omului de astăzi în general”.
Capitolele “Răspântii şi popasuri”, “Paralele şi şi nemurire” (revenire la volumul cu acelaşi titlu), “Oameni care sunt” şi “Proze scurte” sunt apreciate în postfaţă, semnată de Vasile Bologa. Există aici o suită de interviuri, sub filtrul dialogal al autorului, discuţii cu diverse personalităţi ale culturii noastre şi nu numai: Al. Filipaşcu, Ivan Alexandrov, Gh. Bulgăr, Gh. Zamfir, Lucian Fecşan, Petru Iancovici, Momcilo Savici. Remarc stilul cursiv şi accesibil ce te invită la o lectură plăcută, curgătoare şi relaxantă.
Augustin Cozmuţa semnează postfaţa la “Paralele şi nemurire”, făcând o paralelă între felul de a vedea călătoria astăzi şi cea văzută de antici. Se întreabă, pe drept cuvânt, cine avea dreptate. E clar că din cele cinci capitole ale cărţii reiese că aveau dreptate şi unii şi alţii, chiar dacă văd călătoria drept o aventură sau alţii descopereau plăcerea de a cunoaşte.
Oricum, vorbind la trecut despre V.R. Ghenceanu, care la 17 mai ar fi împlinit 75 de ani, vorbim cu regret că “a plecat” atât de repede dintre noi, deşi în ceea ce făcea nu demonstra că-i grăbit, ci avea răbdare şi multă cumpătare. Mi-o spunea şi Geta şi sora ei şi soţia mea. Am constatat şi eu şi-l apreciam şi pentru acest fel de a fi!
Interesant drum a avut V.R.Ghenceanu: născut în Sălaj , face Şcoala normală din Oradea, Institutul de la Baia Mare , Facultatea din Cluj-Napoca. De la învăţător în câteva sate ale Sălajului, la profesor de literatură universală la liceele renumite din Baia Mare, până la asistent universitar şi director al Teatrului dramatic din Baia Mare şi ziarist – redactor şef adjunct la “Graiul Maramureşului”. A avut o activitate prestigioasă timp de 30 de ani, în care a publicat în multele reviste ale vremii mii de articole, cronici, reportaje, interviuri, însemnări. A scris într-o perioadă relativ scurtă peste opt volume, pe care le ştim, cu ediţii I, II, III la “Cartea literelor mari”. Am fost curios şi rămân, privind lucrarea ce o avea aproape terminată “Însemnaţi de uitare”, o culegere de eseuri.
Sunt bucuros că băimărenii nu-şi uită oamenii care “au plecat puţin” să se odihnească, oamenii ce au adus prestigiu culturii noastre. Aşa sunt maramureşenii în multe sectoare ale vieţii culturale şi-i felicit. E normal să fie aşa, când reviste apar sub egida Consiliului Judeţean Maramureş şi a Uniunii Scriitorilor din România, avându-i în colegiul de redacţie pe Gh. Glodeanu, Săluc Horvat, Gh. Pârja, augustin Cozmuţa, Daniela Sitar-Tăut şi Delia Pop.
Cert este că îmi place “Nord Literar” şi-i apreciez pentru frumosul mediu universitar în care-şi desfăşoară activitatea. Cred că dacă ar trăi, V.R. Ghenceanu s-ar bucura nespus să fie părtaş la toate reuşitele prestigioasei reviste. Dar…păcat!
Dumnezeu Bunul să-l odihnească în pacea Sa!
Teodor Curpaş