Întrucât cartea “Hagi” (ediţia a patra, completă) mai este disponibilă câteva zile la chioşcurile de difuzare a presei, distribuindu-se împreună cu ziarul “Adevărul”, le ofer cititorilor “Gazetei de Nord-Vest” privilegiul de a lectura, în avanpremieră, încă un fragment inedit din volumul de 528 de pagini. Cele două personaje din crunta poveste sunt colonelul Nicolae Gavrilă, comandantul Clubului Steaua în 1989 (acum general), şi Anghel Iordănescu, antrenorul de atunci al clubului militar (acum, de asemenea, general).
“Pe 2 ianuarie 1990, la ora 9:30, colonelul Gavrilă a primit ordin să se prezinte la ministrul Apărării, Nicolae Militaru . Gavrilă n-a mai ajuns însă la Militaru, pentru că la intrarea în clădirea Ministerului Apărării Naţionale a fost arestat. Zvârlit într-o celulă din subsolul clădirii, colonelul a stat câteva ore singur în încăpere. După-amiază, pe la 15:00, uşa celulei s-a deschis şi câţiva inşi au aruncat un om ca pe un sac de cartofi.
Omul, îmbrăcat civil, s-a prăbuşit lângă perete. Când uşa a fost zăvorâtă din nou, Gavrilă s-a apropiat de nou venit. Când i-a văzut faţa, a înlemnit: era Iordănescu, antrenorul echipei Steaua! Gavrilă şi-a descleştat cu greu fălcile: <<Puiule, tu eşti?>>. Dar Puiu a izbucnit în plâns…
După o vreme s-a mai liniştit. Atunci i-a povestit lui Gavrilă de ce a fost arestat de “gărzile revoluţionare”. De fapt, pentru amândoi motivele erau aceleaşi: “relaţii strânse cu familia dictatorului” (<<Aţi executat orbeşte ordinele tiranilor!>> şi <<deţinerea unor materiale de contrabandă>> (un echipament Adidas, un cartuş de ţigări străine, două sticle de Muscat Ottonel…). Celor doi deţinuţi din celula situată la subsolul clădirii MApN, în Drumul Taberei, le-au fost luate şireturile de la pantofi şi centura de la pantaloni. Au mâncat la gamelă – un terci împuţit -, iar noaptea au stat întinşi pe duşumea. N-au putut să închidă un ochi, pentru că soldaţii şi revoluţionarii de la uşă – borfaşi, oportunişti de ultima speţă – manevrau întruna armele, lăsând să se audă zgomotul lugubru în celula întunecată. Băgau glonţ pe ţeavă şi apoi îl scoteau. Se făceau că gata, vin să-i împuşte pe cei doi deţinuţi, apoi amânau execuţia…Când zgomotele s-au mai rărit, Gavrilă şi-a luat inima în dinţi şi l-a rugat pe un soldat: <<Caporale, dă-ne drumul, tu ştii cine suntem noi?>> Dar caporalul, singurul ce părea civilizat dintre cei ce mişunau la uşă, s-a scuzat: <<Îmi pare rău, trebuie să respect ordinul>>.
A fost o noapte de teroare, iar asta li se întâmpla antrenorului şi administratorului echipei care triumfase la Sevilla, la Monte Carlo…care jucase încă o finală şi o semifinală de Cupa Campionilor Europeni.
Grigore Cartianu