More

    LPF2 vrea o singură serie în Liga a 2-a

    oli

    Duminică a avut loc, la Hărman, Adunarea Generală Extraordinară a LPF2. La capătul unei şedinţe de peste patru ore, s-a decis ca propunerea de sistem competiţional care va fi înaintată în şedinţa Comitetului Executiv din 27 iunie să fie de a se juca în formatul de sezon regulat, fără play-off şi play-out.

    Olimpia Satu Mare nu a avut reprezentant la această întâlnire, preşedintele CA, Ionică Câmpan, declarând că importantă va fi Adunarea Generală de la FRF.

    “Noi nu vrem o serie de 20 sau 22 de echipe în Liga a 2-a. Ar fi mult mai costisitor decât la Liga 1 şi sincer cred că am fi mai mult pe drumuri decât la antrenamente”, a spus oficialul Olimpiei care speră ca până la Adunarea Generală măcar să se ştie numele echipelor care vor putea evolua în primele două ligi.

    Cluburile participante, după ce au dezbătut plusurile şi minusurile tuturor variantelor luate în calcul pentru sezonul 2014-2015 au considerat că eliminarea play-off-ului şi play-out-ului este cea mai bună soluţie în acest moment. Asta în condiţiile în care mulţi oficiali de cluburi s-au plâns de problemele create de acest sistem, inclusiv dispariţia mizei pentru unele echipe, pe final de sezon.

    Vor retrograda opt echipe din fiecare serie

    Incertitudinea asupra numărului de echipe care vor începe sezonul viitor, atât din cauza problemelor cu echipele din Liga 1 (Corona, Vaslui şi ACS Poli), cât şi din cauza echipelor care au încheiat campionatul actual (cazurile Rapid, UTA, CS U Craiova şi nu numai) a generat ample discuţii pe tema numărului de echipe care vor promova şi care vor retrograda vara viitoare.

    În cele din urmă, s-a ajuns la un numitor comun, în sensul că vor mai rămâne 22 de echipe, deşi iniţial se vorbise de 20. Oficialii cluburilor prezente au fost de acord că în varianta cu 20 ar fi un şoc prea mare pentru Liga 2, în condiţiile în care ar fi retrogradat câte nouă echipe din fiecare serie. Aşa că soluţia cu opt echipe picate în total a fost aprobată în unanimitate.
    Vot majoritar pentru
    noul sistem

    La şedinţă au fost prezenţi 17 oficiali de cluburi de Liga a II-a, 5 de la nou promovate (a lipsit cel al Şoimilor) şi unul de la retrogradatele din Liga 1 (Săgeata). Dintre aceştia, 14 au votat pentru sistemul competiţional mai sus amintit, întrunind o majoritate simplă. În urma discuţiilor avute ieri, s-a convenit că sistemul mai poate suferi schimbări doar dacă după 15 iulie, data limită de înscriere a echipelor în Liga 2, se va constata că numărul final de echipe va fi mai mic de 28.

    Propunerea finală pentru Comitetul Executiv

    Sezonul 2014-2015
    – 2 serii de 14 echipe, sezonul regulat, cu 26 de etape
    – promovează prima clasată
    – retrogradează ultimele opt echipe din fiecare serie
    – data de începere a sezonului 30.08.2014

    Sezonul 2015-2016
    – 1 serie de 22 de echipe, sezon regulat, cu 42 de etape

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE