More

    Va fi triumful Sud-Americii!

    Sigur că Olanda a marcat opt goluri în două meciuri, dintre care cinci în poarta campioanei mondiale. Sigur că Germania s-a distrat cn Portugalia, arâtându-şi forţa distrugătoare. Sigur că Italia a bătut Anglia, ceea ce pare un fapt obişnuit în ultima vreme – în fond, cine nu bate Anglia?! Sigur că Franţa e o echipă solidă, iar Belgia una frumoasă. Sigur că… şi că…şi că… Dar oricât s-ar strădui Europa, anul 2014 va fi al Sud-Americii! Argumentele sunt de trei feluri: geografice, statistice şi fotbalistice.
    Argumente geografice: America de Sud are şase reprezentante, care sunt perfect acomodate cu clima, atmosfera şi fusul orar specifice Braziliei. Proximitatea unor ţări precum Argentina, Uruguay, Chile sau Columbia facilitează prezenţa unor galerii impresionante.

    Argumente statistice: niciodată, în opt ediţii ale Cupei Mondiale, Europa n-a triumfat pe pământ american! Rând pe rând, gloria şi-au adjudecat-o Uruguay (în Uruguay 1930 şi în Brazilia 1950), Brazilia (în Chile 1962, Mexic 1970, SUA 1994) şi Argentina (în Argentina 1978 şi în Mexic 1986). Argumente fotbalistice: America de Sud are trei echipe care cunosc drumul spre trofeu, pentru că l-au mai parcurs de cel puţin câte două ori – Brazilia, Argentina şi Uruguay. Şi mai are două formaţii frumoase, capabile de mari surprize – Columbia şi Chile.

    E drept, Brazilia n-a jucat mare lucru până acum. Dar nu vă lăsaţi înşelaţi de asta! Brazilia ştie să-şi tureze motoarele pe măsură ce avansează competiţia. Ajutată de arbitru în primul meci, jucând împiedicat în cel de-al doilea… Aveţi răbdare şi veţi vedea şi meciuri excelente ale Braziliei! De altfel, culoarul spre fazele superioare i se deschide parcă la o comandă magică. La startul competiţiei, toată lumea observa că Brazilia e condamnată să înfrunte în “optimi” fie Spania, fie Olanda (finalistele Mondialului precedent). Iată că nu va înfrunta nici Spania, nici Olanda! Campioana lumii a fost deja eliminată, iar vicecampioana va câştiga probabil Grupa B. Pe locul 2 va veni, aproape sigur, echipa statului Chile. Cu Chile adversar în “optimi”, Brazilia e deja în “sferturi”. De acolo şi până la finală ar mai fi doi paşi.
    Grigore Cartianu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE