More

    Castorel salubrizatorul

    Curăţenia după ultimele sărbători din oraşul de pe Someş s-a efectuat în timp record. Unul dintre factorii esenţiali a fost descoperit de mai mulţi cetăţeni. Aceştia au precizat că o vieţuitoare supraponderală, cu incisivii proeminenţi, care degaja un miros pestilenţial, a fost văzută prin toată urbea în timp ce strângea sute de kilograme de resturi de mâncare şi băutură. Arătarea, care a fost denumită ad-hoc de martorii oculari “rozătorul umflat, cu miros de rahat”, şi-a transportat hrana într-unul din blocurile din centrul urbei, spre disperarea vecinilor. Aceştia susţin că proviziile de resturi menajere îi vor ajunge rozătorului pentru următoarele luni, dar sunt foarte îngrijoraţi pentru sănătatea publică. Nu o dată apartamentul transformat în vizuină a devenit o bombă ecologică. Oamenii cer ca instituţiile abilitate să intervină de urgenţă pentru ca zona să nu devină nelocuibilă. Deja sunt voci care susţin că s-ar impune expulzarea rozătorului în alte părţi, mai puţin locuite. Depozitele de deşeuri ar fi o variantă. Poate că oamenii de bine i-ar putea amenaja o vizuină la groapa de gunoi a oraşului, unde părinţii şi-ar putea speria copiii: “Dacă nu eşti cuminte, vei ajunge ca acest rozător obez, retardat şi urât mirositor”. Deja calificativele unor elevi au înregistrat îmbunătăţiri substanţiale, speriaţi fiind de posibilitatea de a împărtăşi soarta rozătorului.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE