Nouă celor născuţi la ţară, faţă de copiii crescuţi pe asfaltul oraşelor, ne sunt mult mai apropiate obiceiurile, datinile tradiţionale pe care le-am trăit noi înşine în copilărie…
În 24 iunie sunt celebrate Sânzienele, un străvechi ritual ce ţine de cultul Zeiţei Ceres, răspândit în marea majoritate a regiunilor ţării, de la Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Sibiu, Bihor, Arad, Banat, Craiova, Tismana şi până în Bucovina. În general, ritualul are cam aceeaşi schemă: un grup de fete aleg pe cea mai frumoasă dintre ele şi pleacă împreună la cules de sânziene (galbene sau albe). Din ele fetele împletesc cununiţe frumos mirositoare pentru fiecare membru al familiei sau pentru drăguţ. Cununile vor fi aruncate pe acoperişul casei sau vor fi agăţate în cui în interiorul locuinţei…Prima cununiţă care cade jos va fi a aceluia care va muri primul! Se spune că sânzienele au puteri magice, că protejează femeile gravide. Din rădăcinile acestor plante se prepară de asemenea leacuri tămăduitoare…
Cu două decenii în urmă am reconstituit în versiune proprie (scenariu şi regie) un spectacol sub genericul “Hai, fete, la sânziene” care a obţinut premiul I la faza finală a unui concurs de valorificare scenică a obiceiurilor etnofolclorice. Rememorez câteva pasaje: “Hai, fete, la sânziene/ Haideţi de prin văi, poiene/ Lăsaţi dorul să vă cheme/ Şi haideţi la sânziene! Răsari soarele-n deal/Luna s-a ascuns sub mal/ Noi cu toate ne-am grăbit şi aicea am venit/ Să împletim cu voie bună/Flori galbene în cunună/ Şi aicea ne vom şti cum ne-a fi nouă norocu.”
Fetele erau îmbrăcate în rochii lungi de creţişor, având pe umeri cusute motive geometrice de ie, fiecare în altă culoare…Spectacolul a fost realizat de un grup de fete de la Cooperativa meşteşugărească “Prestarea” din Negreşti-Oaş. De fapt cu acest colectiv am realizat şi alte spectacole etnofolclorice, de asemenea premiate la nivel naţional.
Ovidiu Suciu