More

    Victor Ponta îl propune pe Ioan Rus pentru postul de ministru al Transporturilor

    >>           Dan Şova va deveni purtătorul de cuvânt PSD

    ioan-rus

    Ioan Rus va fi propus pentru postul de ministru al Transporturilor, iar Dan Şova va fi purtător de cuvânt al PSD şi poate reveni în funcţia de ministru după alegerile prezidenţiale din noiembrie, a declarat premierul Victor Ponta. Ponta a arătat că Rus este recomandat pentru această funcţie de experienţa profesională şi politică şi a precizat că prin această nominalizare vrea să transmită un mesaj foarte clar pentru zona Ardealului şi Transilvania, respectiv că toate proiectele anunţate pentru această regiune vor fi realizate. Surse oficiale au declarat anterior agenţiei MEDIAFAX că premierul Victor Ponta a decis să îl nominalizeze pe Ioan Rus pentru postul de ministru al Transporturilor, după demisia lui Dan Şova, iar propunerea de nominalizare urmează să fie transmisă preşedintelui Traian Băsescu. Potrivit acestora, propunerea de nominalizare urmează să fie transmisă preşedintelui Traian Băsescu. Ioan Rus este membru PSD, iar în perioada 2000-2004 a fost ministru de Interne în Guvernul Năstase. El a fost ministru de Interne şi în primul Guvern Ponta, instalat în mai 2012, demisionând însă la scurt timp, în august 2012. Rus a fost un susţinător al lui Victor Ponta, el şi “grupul de la Cluj” ajutându-l pe acesta să preia conducerea partidului la congresul din 2010, când actualul premier a candidat împotriva lui Mircea Geoană. Viitorul ministru al Transporturilor a îndeplinit mai multe funcţii în administraţia locală din Cluj, de la prefect până la preşedinte al Consiliului Judeţean.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE