More

    Brazilia. Germania. Costa Rica…

    Fraţi microbişti, am o veste proastă şi una bună! Vestea proastă: s-au jucat deja 48 de meciuri din cele 64 ale Campionatului Mondial, deci ne-au mai rămas de văzut doar un sfert (16). Vestea bună: acestea 16 sunt mai importante decât celelalte 48 la un loc! Vin, pe rând, optimile de finală, “sferturile”, semifinalele, finala mică şi, pe 13 iulie, finala mare. Optimile sunt mai diluate decât era de presupus înaintea turneului final. Tabloul celor 16 rămase în cursă arată astfel:
    * Brazilia-Chile
    * Columbia – Uruguay
    * Olanda – Mexic
    * Costa Rica – Grecia
    * Franţa – Nigeria
    * Germania – Algeria
    * Argentina – Elveţia
    * Belgia -SUA
    Asta se întâmplă pentru că au plecat acasă, ca niciodată, mai multe Mari Puteri ale fotbalului. Imaginaţi-vă că Spania ar fi bătut Chile; şi că Italia ar fi bătut Costa Rica; şi că Portugalia ar fi bătut SUA; şi că Rusia ar fi bătut Algeria; şi că Grecia n-ar fi primit pomana unui penalty în minutul 90+1 al meciului cu Coasta de Fildeş; şi că Bosniei nu i-ar fi fost anulat un gol valabil în partida cu Nigeria.

    Ei bine, dacă toate astea s-ar fi întâmplat, tabloul “optimilor” ar fi arătat astfel:
    * Brazilia- Spania
    * Columbia – Uruguay
    * Olanda – Mexic
    * Italia – Coasta de Fildeş
    * Franţa- Bosnia
    * Germania – Rusia
    * Argentina – Elveţia
    * Belgia – Portugalia
    Altă viaţă! Orice s-ar spune, “optimile” Campionatului Mondial ar fi fost mult mai dure dacă de pe tablou nu dispăreau Spania, Italia, Portugalia, Rusia, Bosnia şi Coasta de Fildeş. Acest sextet sună parcă altfel decât Chile – Costa Rica – SUA – Algeria – Nigeria – Grecia, Dar ăsta-i fotbalul, cu marile sale surprize şi cu infernalele sale greşeli de arbitraj.
    În aceste condiţii, “optimile” nu sunt cele mai dure posibil, dar “sferturile” vor fi dinamită curată! Dacă surprizele vor lua o pauză, în antepenultimul act vom avea următoarele patru dueluri:
    * Franţa – Germania
    * Brazilia – Uruguay
    * Argentina – Belgia
    * Olanda – Grecia

     Grigore Cartianu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE