Am spus de mai multe ori, cu diverse prilejuri, că nu sunt obişnuit să rămân dator! Nimănui! Am încercat să mă ţin de cuvânt, indiferent că am lucrat ca director de liceu, la CCD, la IŞJ, la Universitatea de Stat din Ucraina sau, de ce nu, la Clubul “Olimpia”. Nu am sfidat într-adins pe nimeni şi nu am provocat declaraţii otrăvite, n-am dorit să umbresc bucuriile personale sau colective. Am suportat, însă, răutăţile unora, de-a lungul vieţii, destul de zbuciumate, reuşind să trec peste “hopurile” întâlnite în realizarea mea, dacă o pot numi realizare!
Un lucru este cert pentru mine: de când mă ştiu, ca român, cetăţean al acestei ţări, ca dascăl, implicat în sferele vieţii sociale şi culturale (cărţi scrise, realizator de emisiuni la NVTV, conducător de club), m-am supus unui vot democratic. Vorbind despre vot, la 18 ani, când am votat pentru prima dată, am acordat primul meu interviu la Radio Bucureşti, pentru simplul motiv că am votat-o pe mama, ca deputat (cum era atunci) în Consiliul Judeţean Bihor. Ce emoţii am avut (şi la vot şi la interviu)!
Eram convins, pe atunci, că orice titlu acordat, orice promovare, se acordă pentru merite publice şi profesionale, nu pentru can-canuri de tot felul. Am ajuns, după ani, să figurez şi eu pe liste de deputat la oraşul Satu Mare şi mai târziu pe cele de consilier local, de primar sau senator. Mereu am fost prezent la vot. Voi fi şi în toamnă, când ne vom alege preşedintele ţării. În emisiunile televizate am obişnuit să-i întreb pe invitaţi, acum în 2014, cum ar trebui să arate un preşedinte al României? Răspunsurile, indiferent de invitaţi, au fost cam aceleaşi, conturându-se nişte trăsături de caracter obligatorii pentru o astfel de funcţie, prima în stat. Iată câteva:
Un bun creştin, cu frica lui Dumnezeu. Un om care se poate transpune în situaţia fiecărei categorii de oameni din ţară. Cu dragoste de ţară şi de neam. Un om imparţial, drept, hotărât, demn. Neimplicat în afaceri. Un om cult, clarvăzător, dornic să ridice nivelul de trai al poporului şi prestigiul ţării. Un tip reprezentativ în toate organismele interne şi internaţionale. Să iubească limba română, pe care s-o utilizeze cu plăcere şi mândrie. Să fie convins că este preşedinte pentru toţi cei ce sunt cetăţeni ai acestei ţări. Să considere poporul ca pe un fiu pe care-l slujeşte cu dragoste şi nu-l lasă orfan.
Sigur, invitaţii şi-au spus deschis părerea lor, în virtutea unui pur adevăr, a sentimentului firesc, gândindu-se la locul ivirii pe lume, la vatra părinţilor, a moşilor şi strămoşilor, poate la ce înseamnă a fi patriot şi că Ion trebuie să fie fericit la fel ca Janos, la fel ca Peter şi Petru, pentru că toţi sunt apăsaţi la fel, egali în sărăcie, suferind din cauza poverilor generalizate.
Într-o emisiune legată de faptul că România este o ţară francofonă, poate în primul rând prin limba noastră, care face parte dintr-o familie a limbilor muzicale, alături de franceză, italiană, provensală, portugheză, spaniolă, sorabă, polabă, apoi prin legături de tot felul, prin cultură, prin gesturi de ospitalitate etc., invitata, elevă în clasa a XI-a, sublinia mândria de a cunoaşte bine această frumoasă limbă a unui popor cu cultură demnă de invidiat. Ce discuţii frumoase pe această temă cu profesoara Laura Pereş şi eleva Marta Hura.
Insist asupra neglijării limbii franceze, începând cu grădiniţa şi terminând cu liceul. Sigur, alegerea este liberă, dar frumuseţea unei astfel de limbi şi legăturile cu tot ce se numeşte unitate, egalitate – fraternitate nu ne poate despărţi de o cultură atât de vastă, de marile descoperiri ale medicinei franceze, de liantul care face ca francofonia să existe pe tot globul.
E bine să cunoaştem mai multe limbi! Am simţit-o pe pielea mea. Îi sfătuiesc pe elevi să acorde multă importanţă însuşirii limbii pe care o studiază! S-o facă acum, în şcoală, fără cheltuieli, doar cu atenţie, ambiţie şi pasiune. Peste ani va fi atât de utilă! Dascălii să apropie studiul limbii de însuşirea practică a ei, desigur bazată pe gramatica învăţată cu scopul aplicării corecte în vorbire şi scriere. Compoziţiile libere, transpunerea elevului în ghid, aplicaţiile practice duc la însuşirea limbii!
Nu sunt adeptul oficialilor care „vorbesc” într-o limbă străină strălucită. Să vorbească în limba ţării, iar translatorii sunt plătiţi pentru a-şi face munca. Altfel, ne furăm pălăria!
O să ajungem să ne fie ruşine de limba română, deşi îndemnul lui Văcărescu era: „Creşterea Limbii româneşti / Şi-a patriei cinstire”. Să nu permitem, niciodată, ca harta limbii române să devină, cumva, într-o zi, mai mică decât cea a României!
Teodor Curpaş