Războiul din culise început în urmă cu o lună, după alegerile europarlamentare, pentru desemnarea noului preşedinte al Comisiei Europene a ajuns la final. Reuniţi la sfârşitul săptămânii trecute, la Summitul European de la Bruxelles, liderii ţărilor comunitare l-au susţinut ferm şi cu succes pe Jean-Claude Juncker pentru postul de preşedinte al Comisiei şi succesorul lui Jose Manuel Barroso.
Surse de la Bruxelles susţin că documentele de la summit aveau deja numele lui Juncker pe ele, alegerea acestuia fiind doar o formalitate. Astfel, părăsită pe rând de aliaţi, Marea Britanie s-a văzut nevoită să se resemneze şi să îl accepte, într-un final, pe Juncker, cel pe care premierul britanic David Cameron l-a contestat vehement, iar Londra a rămas doar cu Ungaria de partea sa.
Dezbaterile din jurul numirii lui Juncker aveau o mare importanţă, Comisia fiind executivul comunitar care propune legi şi veghează la respectarea tratatelor europene – penalizând ţările membre dacă este nevoie -, supervizează bugetele naţionale şi negociază acorduri în numele blocului comunitar.
Preşedintele Comisiei are, de asemenea, un cuvânt greu de spus în numirea noului diplomat-şef al UE, care va ocupa şi postul de vicepreşedinte al executivului comunitar.
Din această perspectivă, recentul summit de la Bruxelles a fost considerat de majoritatea covârşitoare a analiştilor drept unul de maximă importanţă pentru Europa viitorului, chiar dacă unii sau alţii sunt nemulţumiţi de alegerea lui Juncker. În faţa Europei Unite sunt, acum şi în continuare, multe probleme de rezolvat, ca răspuns la acuzele cetăţenilor europeni în privinţa deficitului de democraţie.
Generic, analiştii atrag atenţia responsabililor politici naţionali şi europeni, că austeritatea a eşuat, şi deci trebuie renunţat la ea, ca soluţie la problemele Europei. În mod concret, se impune revenirea la creşterea economică robustă şi sustenabilă. Apoi este necesară reducerea decalajelor de dezvoltare dintre Estul şi Vestul continentului, dar şi reglementarea problemelor legate de libera circulaţie, inclusiv a forţei de muncă şi, în context, integrarea romilor. La fel de importantă este şi decizia de a continua extinderea UE, care ne priveşte, având în vedere aderarea viitoare a Republicii Moldova. În sfârşit, dar nu în cele din urmă se impune o politică consensuală şi mai activă a UE faţă de Rusia şi Ucraina, precum şi în relaţia cu Washingtonul.
Din păcate, poziţia României în acest context este fragilizată de scandalul de corupţie în care este implicat şi Traian Băsescu. Dar ţara noastră, prin reprezentanţii săi, are capacitatea de a se implica mai mult în formarea şi aplicarea politicilor europene. Şi trebuie să o facă dacă doreşte să-şi promoveze eficient interesele.