More

    Revista “Eroii Neamului”, la numărul 19

    Asociaţia Civică „Tempora” Satu Mare şi Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Satu Mare îi informează pe sătmăreni despre apariţia celui de -al 19-lea număr al revistei de cultură şi educaţie patriotică „Eroii Neamului”. În acest număr sunt publicate o serie de articole referitoare la evenimentele istorice aniversate/comemorate în trimestrul II: Ziua Eroilor, Ziua Veteranilor de Război, Ziua Drapelului Naţional, Revoluţia de la 1848, Proclamarea Independenţei de stat a României de la 9 mai 1877 şi Ziua Europei, intrarea României în cel de-al doilea război mondial, dar şi cu privire la împlinirea în această vară a 100 de ani de la izbucnirea primului război mondial. Totodată, se continuă prezentarea unor seriale deja consacrate „Jurnalul cimitirelor şi monumentelor eroilor”, „Modele creştine de eroism”, „Antonescu – pro şi contra”, dar şi a unor amintiri de pe front ale veteranilor de război.

    Un subiect aparte se referă la preocuparea unor oameni de suflet de a ridica noi monumente în memoria eroilor şi înaintaşilor români, respectiv Monumentul eroilor şi Placa comemorativă „ Erou Virgil Sălăgeanu” din Hotoan şi Bustul lui Avram Iancu din Satu Mare. Semnatarii articolelor sunt, cu unele excepţii, mai vechii sau mai noii colaboratori, dar şi autori în premieră pentru acest număr, ca Steliean Boia de la Arad, Liana Pop de la Baia Mare sau Irina Oberlander Târnoveanu de la Bucureşti. Cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean şi al sponsorilor, revista este distribuită gratuit în şcolile, bibliotecile şi parohiile ortodoxe şi greco-catolice din judeţ, precum şi la instituţii şi organizaţii cu atribuţii în domeniu, alte persoane interesate de achiziţionarea revistei putându-se adresa asociaţiilor editoare, sau la telefon 0740-084131, e-mail: voicusichet@yahoo.com.
    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE