More

    Ce trebuie să ştii despre turbulenţe

    1

    Cu siguranţă ţi s-a întâmplat să ai parte de turbulenţe în timpului vreunui zbor, sau, mai rău, ţi-e frică să călătoreşti cu avionul chiar din pricina turbulenţelor. Noi îţi spunem ce trebuie să ştii despre ele.

    Chiar dacă avionul se zgâlţâie de parca urmează să se desfacă în mii de bucăţi, asta nu înseamnă că se va prăbuşi. Şi chiar dacă ai parte de un zbor liniştit, este mai bine să rămâi aşezat, cu centura de siguranţă prinsă, pe toată durata zborului, pentru că turbuleneşe pot apărea uneori pe neaşteptate. Şi, cel mai important, nu ar trebui să renunţi la a călători cu avionul doar pentru că te temi de turbulenţe. Iată ce trebuie să ştii despre ele.

    Acidentări datorate turbulenţelor

    Se întâmplă, dar destul de rar, mai ales dacă respecţi semnalul Fasten Your Seatbelt, atunci când este cazul. Spre exemplu, un raport al FAA spune că în fiecare an au loc între 30 şi 60 de accidente datorate turbulenţelor, iar două treimi dintre persoanele rănite sunt însoţitorii de bord, care sunt surpinşi de turbulenţe fără centurile de siguranţă legate. Asta înseamnă că în jur de 20 de pasageri sunt răniţi în fiecare an din cauza turbulenţelor, din cei 800 de milioane care zboară în fiecare an în SUA.

    Turbulenţele sunt de cele mai multe ori inofensive

    Turbulenţele se produc atunci când curenţii de aer sunt deviaţi sau când se ciocnesc două mase de aer din direcţii şi la viteze diferite. Cea mai frecventă cauză a formării turbulenţelor este prezenţa curenţilor de convecţie – acestea sunt mase de aer încălzite de soare care se formează în nori, iar avioanele care traversează aceste porţiuni întâmpină turbulenţe. Turbulenţele se pot produce şi atunci când vântul îşi schimbă brusc direcţia sau viteza, acest lucru fiind mai probabil la altitudini mari sau la întâlnirea a două fronturi de aer. De asemenea, în apropierea munţilor sau a mărilor se produc turbulenţe, dar şi în timpul furtunilor.

    Piloţii ştiu când urmează să traverseze o zonă cu turbulenţe

    În cele mai multe cazuri, piloţii ştiu încă de pe aeroport, când primesc rapoartele despre vreme, că urmează să traverseze o zonă cu turbulenţe, aşa că pot, în măsura în care traseul le permite, să ocolească zonele cu probleme. Dacă varianta evitării nu există, piloţii avertizează pasagerii despre zonele cu pricina şi păstrează semnalul Fasten Your Seatbelt pe toată perioada zborului, atunci când este cazul.

    Turbulenţele care se produc în zone unde, teoretic, nu există condiţii pentru ele

    Cele mai periculoase turbulenţe sunt cele numite CAT – Clear Air Turbulence, care sunt greu de detectat şi, prin urmare, dificil de evitat. Nu este de mirare că cele mai multe accidente s-au produs în timpul unor astfel de turbulenţe.

    Frecvenţa turbulenţelor CAT va creşte în viitor

    Conform oamenilor de ştiinţă, frecvenţa acestui tip de turbulenţe se va dubla în următorii 30 de ani, din cauza încălzirii globale. Aşa că, pregăteşte-te pentru mai multe zboruri… zbuciumate.

    Turbulenţele nu vor duce la prăbuşirea avionului

    Chiar dacă se simt ca şi cum asta urmează să se întâmple, indiferent cât se severe sunt turbulenţele, securitatea avionului este extrem de rar o problemă, pentru că avioanele sunt proiectate pentru a suporta un număr absolut remarcabil de „zgâlţâituri“. Deci, chiar dacă ai imprsia că avionul se va rupe în sute de bucăţi, încearcă să nu te panichezi, avionul nu urmează să se prăbuşească.

    Piloţii sunt antrenaţi pentru a face faţă turbulenţelor

    Pentru a preveni orice disconfort al pasagerilor, piloţii studiază înainte de plecare starea vremii în zonele pe care le vor traversa, fac un plan de zbor şi aleg ruta cea mai bună pentru a vă asigura un zbor liniştit. Dacă nu pot evita zonele cu turbulenţe, aceştia explică pasagerilor ce au de făcut şi, de cele mai multe ori, reuşesc să-i calmeze pe cei mai slabi de inimă.

    Trebuie să respecţi semnalul Fasten Your Seatbelt

    Serios. Cu atât mai mult cu cât, după cum ai citit deja, pot apărea turbulenţe neprevăzute. De altfel, singurul şi cel mai eficient lucru pe care îl poţi face este să păstrezi centura cuplată pe tot parcursul zborului, în măsura în care acest lucru este posibil.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE