More

    Octogenară rănită grav pe Careiului

    Un grav eveniment rutier s-a produs sâmbătă pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare şi care s-a soldat cu accidentarea gravă a unei persoane.

    În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că în parcarea blocului C2/4, Vasile M., în vârstă de 18 ani, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul, a efectuat o manevră de mers înapoi, fără a se asigura, şi a accidentat-o grav pe Margareta S., în vârstă de 81 de ani. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Satu Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.

    Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE