More

    Elevii de zece, felicitaţi de prefectul Eugeniu Avram

    avram

    Prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram, îi va felicita azi, într-un cadru festiv, pe tinerii sătmăreni care au obţinut media maximă la examenul de Bacalaureat şi la Evaluarea Naţională de anul acesta. Întâlnirea cu cei zece tineri se va desfăşura începând cu ora 13,00, în Sala de protocol a Palatului Administrativ din Satu Mare.

    Cei zece tineri care vor fi premiaţi azi sunt Ioan Alexandru Pop de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” şi Maria Alina Demian de la Liceul Teoretic Carei, care au luat nota maximă la examenele de bacalaureat, precum şi Andrada Groza, Maria Luiza Jurcuţ, Ioana Lazăr şi Elena Georgiana Maxim de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, Bogdana Cristiana Gale-Cazan şi Paula Rebeca Szucs de la Şcoala Gimnazială Tăşnad, Cristiana Ioana Tripon de la Şcoala Gimnazială “Octavian Goga” şi Casian Moiş de la Liceul Teoretic Negreşti-Oaş, care au luat nota zece la Evaluarea Naţională. Tinerii vor primi o diplomă de onoare din partea Instituţiei Prefectului Satu Mare şi un dar simbolic.

    Reamintim faptul că, la nivel judeţean, procentul notelor de peste 5 obţinute de absolvenţii de gimnaziu din judeţul Satu Mare la examenele de Evaluare Naţională a fost de 65,47%. Opt dintre candidaţi au reuşit să obţină nota maximă.

    De asemenea, procentul de promovabilitate înregistrat în judeţ la prima sesiune de bacalaureat din acest an a fost de 63,18%, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare.

    Astfel, din totalul de 2.327 candidați înscriși, au fost prezenți 2.208, din care sunt reușiți 1.395, ceea ce înseamnă că aproape doi candidaţi din trei au luat Bac-ul. Doi dintre candidaţi au obţinut nota zece.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE