More

    Ministerul Finanţelor a retras proiectul Codului Fiscal

    ponta1

    Ministerul Finanţelor a retras, sâmbătă, la solicitarea premierului Ponta, proiectele Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, pentru ca acestea să fie analizate în cadrul Guvernului înainte de începerea dezbaterii publice. “În urma solicitării prim-ministrului Victor Ponta, Ministerul Finanţelor Publice a retras pe de site-ul ministerului proiectele Codului Fiscal şi al celui de Procedură Fiscală, pentru ca acestea să fie analizate în cadrul Guvernului înainte de începerea dezbaterii publice. Intenţia Guvernului este de a iniţia o dezbatere publică deschisă şi transparentă cu privire la modificările necesare Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, însă dorim, în acelaşi timp, şi adoptarea de măsuri care să contribuie la continuarea creşterii economice şi la limitarea extinderii poverii fiscale”, a transmis ministerul, sâmbătă.

    Finanţele mai arată că, în prezent, una dintre priorităţile Guvernului este de a limita evaziunea fiscală, inclusiv prin modificări ale Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, dar modalitatea în care se vor concretiza aceste intenţii, după discuţii cu specialişti şi societatea civilă, va fi decisă de Guvern şi va fi supusă consultării publice înainte de aprobarea de către Parlament. Propunerile care vor fi asumate de Guvern vor fi dezbătute şi asumate, împreună cu bugetul pentru anul viitor, de către Parlament, mai arată ministerul.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE