Frica este una dintre cele mai mari duşmance ale omului. De multe ori nu o putem controla, nu o putem înlătura din viaţa noastră cu argumente foarte bine documentate. De-a lungul vieţii trăim tot felul de drame din cauza fricii. Ne naştem şi trăim în cercuri ale fricii şi parcă nu avem curajul să ripostăm, să luăm atitudine, să ne unim inteligenţele pentru ca ea să poată fi, în mare parte, eradicată din comunităţile sociale. Frica de multe ori învinge dorinţa de a ieşi din cercurile create, fundamentate de proştii prefăcuţi. Culmea e că aceştia reuşesc să influenţeze elaborarea unor legi, care nu fac altceva decât să exploateze frica ajunsă la rang de coerciţie.
Mai există şi în vremurile noastre câte-un Pintea Haiducul, care este hăituit şi proscris numai pentru că în cercurile fricii nu se mai poate trăi, nu se mai poate prospera din cauza creatorilor de frică. Pentru aceşti cavaleri ai democraţiei, frica este doar un imbold de-a riposta la atacurile nemiloase şi contrafăcute ale hulitorilor. Baiul cel mare este că în această luptă, spectatorii nu au puterea de a face întotdeauna diferenţa dintre un vinovat şi Pintea Haiducul, pentru că nu au suficiente informaţii la vedere. Frica este decisivă de multe ori, iar „puternicii” se folosesc de ea pentru a-i alunga pe potenţialii oponenţi sau concurenţi. Despre ură şi invidie nici n-are rost să mai vorbim!.
Din cauza fricii, foarte mulţi potenţiali proscrişi se refugiază în pătrăţica lor, „trag obloanele” peste inteligenţă, se complac după cortina întunericului şi n-au curajul să ia atitudine în faţa depersonalizării. Avem şi întreprinzători curajoşi, care ies din cercurile fricii pentru a putea supravieţui într-o lume imprevizibilă şi controversată. Foarte mulţi dintre ei sunt vânaţi, huliţi, umiliţi şi arestaţi în propria lor patrie. Nu contează plus valoarea adusă de ei! Nu contează viziunea lor economică eficientă, discretă şi altruismul debordant specific acestor tărâmuri binecuvântate de Dumnezeu. Frica este dominanta care imprimă un sens greşit noii orânduiri sociale: democraţia. Proştii se bucură, iar înţelepţii plâng.
Incredibil: societăţile, comunităţile, grupurile umane ale mileniului trei s-au transformat într-un fel de „triburi”. Această nouă gândire este bazată pe formula arhicunoscută: “divide et impera – dezbină şi stăpâneşte! “. Schimburile dintre „triburi” sunt condiţionate de o depersonalizare a omului dusă până la „nebunie”. Nu mai contează valoarea unui om, contează doar gradul de frică la care a ajuns deliberat şi prin aservire, pentru a putea supravieţui într-un cerc sau altul. Războaiele psihologice dintre „triburi” sunt fără precedent în istoria umanităţii, în defavoarea prosperităţii şi manifestării libere a personalităţii. Nu se doreşte pe deplin să existe o concordanţă între libertatea creativă a omului, ambiţia şi acţiunile sale investiţionale? „Tributul” e prea mare, iar încasările, în cel mai fericit caz, sunt numai de supravieţuire. Libertatea este condiţionată de regulile impuse de anumite „orânduieli tribale” moderne, care nu sunt ancorate în economia de piaţă. Rigiditatea unei astfel de gândiri economice se aseamănă mai mult cu un catâr, care s-a oprit în mijlocul drumului „ când ţi-e lumea mai dragă “. Strategiile fricii n-au ajuns nici măcar la performanţa „ de a ne spăla rufele în familie “, feriţi de ochii străinătăţii şi ai oamenilor de afaceri. Replica cea mai bună, dată fricii omului, este citatul din Psalmul 26 al lui David: “ Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este ocrotitorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?”.
Dumitru Ţimerman