Mărturia mea vorbeşte despre cel care a fost minunatul fotbalist al “Olimpiei” cea de aur, Vasile Borota. Au trecut destul de mulţi ani de când Bunul Dumnezeu l-a luat la El. Citeam în “Informaţia” cuvintele de durere ale familiei şi m-au podidit lacrimile. De ce? Mi-a fost jucător şi a slujit “Olimpia” cu dăruire şi pasiune rar întâlnită. Un mijlocaş care cuprindea întreg terenul, fiind atât de util echipei. Mi-aduc aminte că am învins-o pe Dinamo, aici la Satu Mare, şi după meci, antrenorul ”călător” ne-a chemat la spital unde era “bolnavul închipuit” cu dureri de şale şi văzându-ne în jurul lui, a început să facă analiza meciului, după minutele transmise de N. Soare la radio. Prima observaţie a fost adresată lui Borota: “Unde ai fost când a tras Custov la poartă?” Vasile a pus capul în pământ, iar Gogu Iancu i-a răspuns ironic: “Era la o cafea, meştere!” Tăcerea lui V. Borota a demonstrat şi atunci o educaţie aleasă a unui om cu respect, un om civilizat, ordonat şi cu mult bun simţ. Aşa a fost mereu!
Aşa a rânduit Măritul ca în această frumoasă echipă să existe Borota, cu un suflet imens, cu o putere de a rezista două reprize jucate într-un tempo puternic, cu o voinţă de invidiat. Avea ceva comun în joc cu Naom! N-a apucat să se bucure de scurgerea nesfârşitului timp chiar cu o cumpănă de neguroase şi înşelătoare vremi să se nască din sămânţa veşniciei, aşa puternic cum a fost , prin faptele sale, dar a rămas viu în inimile celor care l-au aplaudat duminică de duminică pe stadionul sătmărean. Şi n-au fost puţini! Multă lume îl aprecia şi-l aplauda la intervenţiile sale, de ultim moment, alături de Knoblau. Tocmai priceperea în intervenţiile sale, fermitatea sa de a lămuri pe deplin lucrurile din teren l-a înnobilat şi l-a înălţat, încât caracterul uman al lui Borota i-a dat mereu putere! I-a dat şi-i dă şi acum respectul ce i se cuvine din partea celor mulţi care au iubit o “Olimpie” care şi-a făcut cu prisosinţă datoria faţă de un public ce trăia pentru ea! Nu are “Olimpia” o istorie atât de bătrână şi, tocmai de aceea, noi care am trăit-o în gloria sa o înţelegem şi n-o putem uita niciodată, aşa cum nu-i uităm pe niciunul dintre bravii jucători din ’74-’80. S-au dus dintre noi o serie de mari fotbalişti: Bathori I, Bocşa, Borota, Marcu, Helvei, Ghencianu, Feher. Să-i odihnească Dumnezeu în pacea Sa! Parcă-i văd în vestiar, înaintea intrării în teren. Încercam să-mi sting emoţiile examenului ce-l dădeam în faţa a 16-18.000 de spectatori. Mă ascultau cu atenţie şi le mulţumesc acum, tuturor, că m-au înţeles ani în şir!
Este, pentru mine, onorantă această aducere aminte, alături de familia lui Borota, despre un om pe care l-am stimat pentru omenia sa, pentru complexitatea sa, pentru tenacitatea de care a dat dovadă mereu. A fost un om al timpului său, care şi-a făcut datoria implicat profund pentru gloria acestui club. A fost mereu mândru de rădăcinile sale, de familia sa, de bunii şi străbunii săi, a fost omul de bună tradiţie a adevăraţilor bărbaţi ai ”Olimipei”, ai oraşului şi judeţului Satu Mare. Păcat că azi nu sunt apreciaţi aceşti bravi componenţi ai echipei de aur, păcat că uităm de bucuriile şi faima ce a adus-o judeţului. A existat un conducător excelent, care a iubit totul în judeţ, dar n-a uitat fotbalul, echipa despre care se vorbea cu admiraţie în toată România şi nu numai. Vreau să vă amintesc câteva nume de neuitat: Staicu şi Czako – antrenori, fraţii Bathori, Pusztai, Haralambie, Feher, Szabo, Matei, Pinter, Bigan, Naom, Popa, Popescu, Bocşa, Knoblau, Borota, Marcu, Gherine, Iancu, Haţeganu, Mureşan, Bereş, Pop, Goia, Ghencian, Bolba, Helvei, Keizer, Bereţki, Both, Sabou, Smarandache, Pataki.
Cred că familia lui Borota este de acord cu mine când spun: “Când lauzi, nu dai nimic: recunoşti!”, aşa că ne mână gândul dincolo de mormânt, în ceruri, acolo unde Vasile Borota este evaluat fără patimă, căci nu lauda, ci recunoştinţa m-au îndrumat să îmbin gândul meu despre Vasile în câteva cuvinte de reflecţie la 16 iulie ce ne-a adus atâta tristeţe în suflete! Spun aceste lucruri, sigur, din partea întregului lot al “Olimpiei” rămas în viaţă. Cu toţii au strâns în această zi, în cupa amintirilor, flori frumos colorate, culese din suflete, cu câteva mărgele de rouă din esenţele tari ce definesc o personalitate puternică, cum a fost Vasile Borota!
Dumnezeu să-l odihnească
în pacea Sa!
Teodor Curpaş