More

    Sanislăul riscă să intre în insolvenţă

    sanislau

    Primarul şi viceprimarul comunei Sanislău, Kardosi Ioan Zoltan şi Ionuţ Răzvan Roşca, alături de majoritatea consilierilor locali au venit ieri în faţa prefectului Eugeniu Avram pentru a-i solicita sprijinul. Edilii din Sanislău îl acuză pe fostul primar Călin Mateş de abuz în serviciu, cu consecinţe grave. Practic, din cauza unor presupuse ilegalităţi comise de către fostul primar Mateş, care s-au lăsat cu datorii imense, Primăria Sanislău riscă să intre în insolvenţă. Pe numele fostului primar există şi o plângere penală, dar care stă bine-mersi, de mai bine de doi ani, într-un sertar al Secţiei 5 Poliţie Rurală Petreşti.

    Alba-neagra cu 10.000 de tone de balast
    Primarul şi viceprimarul comunei Sanislău, Kardosi Ioan Zoltan şi Ionuţ Răzvan Roşca, alături de majoritatea consilierilor locali, i-au declarat prefectului Eugeniu Avram că fostul primar Călin Mateş ar fi comandat în urmă cu doi ani o cantitate de 10.000 de tone de balast, din care ar fi fost livrată efectiv doar un procent de circa 20%. Mai mult, contractul şi facturile ar fi fost sustrase din contabilitatea Primăriei Sanislău. Ca meniul să fie complet, firmele furnizoare şi cele care au transportat balastul au dat în judecată Primăria Sanislău, intrând în posesia unui mandat de executare silită. Deşi suma iniţială era de doar 200.000 de lei pentru cele 10.000 de tone de balast, cu tot cu penalităţi s-au acumulat peste 500.000 de lei în ultimii ani. Ceea ce reprezintă peste jumătate din bugetul anual al Primăriei Sanislău. Dacă executarea silită va fi dusă la bun sfârşit, Primăria Sanislău va intra în insolvenţă. “Nimeni nu a văzut acea cantitate de balast pe raza comunei. Sanislăul nu a avut nevoie de balast. Au fost foarte multe abuzuri ale fostului primar. Am luat şi credite pentru a plăti datoriile lăsate de fostul primar”, a declarat primarul Kardosi Ioan Zoltan.

    Plângere penală pe numele fostului primar
    Pentru a face lumină în acest caz şi pentru a atrage răspunderea posibililor vinovaţi, primarul comunei Sanislău, Kardosi Ioan Zoltan, a depus în data de 5 octombrie 2012 o plângere penală împotriva fostului primar Călin Gheorghe Mateş la Secţia 5 Poliţie Rurală Petreşti. “Subsemnatul Kardosi Ioan Zoltan, în calitate de primar al comunei Sanislău, depun plângere penală împotriva fostului primar Mateş Gheorghe Călin pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu. Acesta, în calitate de primar al comunei Sanislău, în perioada aprilie – iunie 2012, fără hotărârea Consiliului Local a efectuat achiziţii publice, respectiv a achiziţionat balast în jur de 10.000 de tone, care nu a fost recepţionată şi nici nu a fost adusă această cantitate, ci doar 125 de tone, iar pe numele primăriei s-au facturat un număr de patru facturi, în sumă de 165.709 lei, respectiv 30.727 lei, reprezentând transportul balastului. Întrucât achiziţia balastului nu s-a făcut în mod legal cu hotărârea Consiliului Local şi a fost făcută de primarul comunei Sanislău, Mateş Gheorghe Călin, după bunul lui plac, solicit efectuarea de verificări faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. Anexez copii xerox după facturile amintite mai sus”, se arată în plângerea penală depusă de primarul Kardosi Ioan Zoltan. Interesant este faptul că plângerea este în lucru de mai bine de doi ani, fără ca actualul primar să primească vreun răspuns concludent privind stadiul cercetărilor.

    Contestarea acţiunii de executare, soluţia salvatoare
    Prefectul Eugeniu Avram a precizat că s-a consultat cu juriştii din subordine şi s-a ajuns la concluzia că soluţia salvatoare ar fi contestarea procedurii de executare silită a Primăriei Sanislău. “Există o decizie de executare silită în valoare de 500.000 lei şi trebuie achitată. Şi atunci ce facem?! Termenul este de la o zi la şase luni. Sigur, dânşii continuă mai departe, au proces civil. M-am consultat cu consilierii mei juridici, să vedem ce este de făcut. Am verificat procesul dânşilor, au avocat care îi reprezintă în instanţă. Au ajuns de la Judecătoria Carei la Tribunalul Satu Mare, apoi înapoi la Judecătoria Carei. Acum se judecă oamenii. Dar, între timp, există această sentinţă de executare. Tot din discuţiile cu juriştii s-a identificat o soluţie de moment: să conteste executarea silită şi, mai departe, să se apere în instanţă”, a declarat prefectul Avram.

    Nebuloasă în demersul penal
    Prefectul Avram a declarat că a luat legătura cu conducerea Secţiei 5 Poliţie Rurală Petreşti şi a solicitat să i se prezinte stadiul în care se află cercetările. “Mai mult, am fost informat, şi mi-a dat o xerocopie domnul primar, că există o sesizare către Secţia 5 Poliţie Rurală Petreşti, un denunţ penal împotriva fostului primar din data de 5.10.2012. Am avut o discuţie cu domnul şef de secţie de acolo, sigur să mă informeze în scris asupra stadiului în care se află cercetarea penală. Dânsul (Mihai Pintea, şeful Secţiei 5 Poliţie rurală Petreşti, n.red.) mi-a spus că este în cercetare. Eu i-am propus domnului primar, domnului viceprimar, să ceară audienţă la doamna prim-procuror de la Carei, să solicite sprijin în vederea derulării cu celeritate a actelor de urmărire penală. M-a pus pe gânduri şi pe mine această situaţie. Se blochează comuna, iar din câte mi-au spus dânşii, se pare că lucrările nu sunt reale, nu s-au derulat”, a conchis prefectul Avram.

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE