More

    Spectacolul din media global este în schimbare

    În lumea infinitelor alegeri aduse de internet şi de noile tehnologii, media din întreaga lume încearcă să ţină pasul. Spectacole grandioase, mărci cu tradiţie, conţinut de calitate? Care este reţeta fidelizării consumatorului bombardat de informaţii?

    McLuhan, un teoretician al secolului XX care a studiat instrumentele autentice de influenţă socială, printre care şi media, a lansat în cadrul facultăţilor de comunicare din întreaga lume, o expresie care îi aparţine: “mediul este mesajul”. Expresia se traduce prin faptul că, de multe ori, modul cum conţinutul este publicat joacă un rol important nu doar prin conţinutul livrat, ci şi prin caracteristicile mediului însuşi. Altfel spus: existenţa televiziunii sau a internetului (presei scrise etc.) este mai importantă în sine decât conţinutul programelor difuzate. Cât de mult din sensul expresiei lui McLuhan s-a păstrat astăzi, când canalele media se înmulţesc zilnic?

    “Am putea să vorbim despre succesul în industria media, în contextul provocărilor actuale aduse de internet şi noile tehnologii ore întregi, dar, pe scurt, am observat că, în pofida alegerilor infinite pe care le oferă internetul, oamenii se întorc săptămânal către aceleaşi 10-15 site-uri pe care le-au urmărit anterior. O analiză mai aplicată relevă că fenomentul media dospeşte în intimitatea sa schimbări ale spectacolului oferit de media global”, a declarat Perrette, care este preşedinte al Discovery Network’s International. Acesta a dezvăluit preocupările de viitor: “Suma pe care Discovery Comunication intenţionează să o investească în viitorul imediat pentru a dezvolta site-ul în conţinut este de 1,5 miliarde de dolari. De fapt, în consecinţă, în cadrul unei reuniuni, “Discovery Comunication”, compania americană şi-a prezentat grila de programe advertiserilor şi presei din întreaga lume.

    Părerea personală a lui Perrette este că, “într-o lume în care alegerile sunt din ce în ce mai multe, consumatorii sunt tentaţi să se orienteze către două direcţii: pe de o parte, le place posibilitatea de a alege, aceasta fiind atrăgătoare din punctul de vedere al libertăţii pe care o oferă, iar pe de altă parte, pot fi copleşiţi de oferta variată şi se întorc spre brandurile cu care s-au obişnuit care se profilează tot mai mult, reţeta succesului este asigurată de mărci de renume şi de calitatea produselor oferite, oamenii vor ghiduri de încredere care să îi ajute să navigheze prin multitudinea de informaţii”, adaugă el. “Ne aflăm într-un moment de tranziţie: deşi există discuţii ample legate de digitalizare, cea mai mare audienţă este creată încă de televiziune, iar fenomenul orientării spre alte canale de comunicare este abia la început”. “Cele două direcţii înspre care va evolua experienţa video sunt crearea mai multor modalităţi pentru ca fanii să interacţioneze cu conţinutul, personajele şi poveştile create complementar, cu ce se întâmplă pe ecrane, dar şi difuzarea a tot ce există în acest moment la televizor pe toate dispozitivele inteligente”.

    Perrete a observat că, în ce priveşte conţinutul, poveştile pe care consumatorii le aşteaptă de la mijloacele media sunt aceleaşi cu cele pe care le vor pe mijloacele tradiţionale media: poveşti mari şi personaje importante. “Chiar dacă vor exista investiţii orientate din ce în ce mai mult în direcţia mediilor partenere mijloacelor tradiţionale de comunicare, aceasta fiind o schemă relativă aflată în creştere, cea mai mare parte a investiţiilor merge în direcţia conţinutului”.

    Ideea a fost preluată şi preocupă pe toţi “făcătorii” de instrumente media, iar advertisingul pluteşte la fiecare colţ de stradă, de la cărucioarele vânzătorilor ambulanţi şi până la One Times Square.

    Ioan Raţiu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE