More

    De prin fotbalul mic adunate

    Gloria Bistrița renunță la locul în liga a 2-a și se va înscrie abia în eșalonul trei. Anunțul a fost făcut de antrenorul echipei, Cristi Coroian pentru cotidianul Gazeta Nouă. „Este important, pentru campionatul următor, să avem o situaţie financiară stabilă, să se achite datoriile către jucători, pentru a se antrena în linişte. Toţi ne-am fi dorit să jucăm la nivelul Ligii a II-a, dar nu se poate. Pornim un nou proiect, în care obiectivul este promovarea în Liga a II-a. Din păcate, problemele financiare nu ne permit să jucăm în acest an în Liga a II-a. Luni este reunirea, ne vom întâlni cu toţii la stadion şi vom face un plan de bătaie” a declarat Cristi Coroian. Astfel seria Olimpiei ar rămâne cu doar 12 echipe iar situația celor de la Corona e de asemenea incertă după ce FRF a depunctat clubul brașovean din cauza unor datorii. Gloria Bistrița a prins in extremis un loc în play-off-ul ediției trecute în Liga a 2-a după victoria 1-0 de la Satu Mare. De remarcat că de mai bine de 30 de ani Bistrița a evoluat doar în primele două ligi din România. Adi Dulcea rămâne antrenor jucător la SCM Pitești . Fostul golgheter de la Olimpia îl va avea ca principal la echipa Primăriei Pitești pe Mihăiță Ianovschi. De remarcat că Dulcea e implicat ca antrenor și la Școala de fotbal Dani Coman unde pregătește o grupă de copii. Anul trecut Dulcea a fost aproape de o revenire la Olimpia doar că negocierile au intrat în impas și Adi a preferat să râmână în Pitești. CSM Râmnicu Vâlcea s-a resemnat și va rămâne în liga a 2-a. Oficialii clubului vâlcean au renunțat la plângerea depusă împotriva CraiOlguței și cu Eric Linkar pe bancă speră să promoveze în acest sezon în Liga 1. Claudiu Niculescu e noul antrenor al celor de la CS Mioveni iar fostul golgheter dinamovist speră să readucă gruparea argeșeană în prima ligă…

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE