More

    Gol în prima etapă pentru careianul Bicfalvi

    1

    Mijlocaşul careian Eric Bicfalvi (26 de ani) a avut parte de un start de sezon perfect în Ucraina. Bicfalvi a marcat un gol pentru Volin Luţk în meciul câştigat, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1), în faţa echipei Ilişiveţ Mariupol, în prima etapă a campionatului Ucrainei.

    Fotbalistul careian, care a fost integralist, a marcat în minutul 86 după ce a transformat impecabil o lovitură liberă de la 25 de metri. Celălalt gol al echipei Volin Luţk a fost înscris de Babenko ’90+2. Pentru Ilişiveţ a înscris Kulach ‘6 (penalti).

    După cum am mai relatat, Eric Bicfalvi părăsise în urmă cu mai multe zile echipa Volin Luţk din cauza situaţiei din Ucraina, însă în cele din urmă conducerea clubului l-a convins să revină.

    Fostul jucător al Stelei a reclamat instabilitatea politică din Ucraina, motiv care a dus deja la plecări de la alte cluburi, printre care şi Şahtior Doneţk.

    Bicfalvi este legitimat la Volin Luţk din 2012 fiind unul dintre oamenii de bază ai echipei ucrainene.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE