More

    PSD Satu Mare susţine candidatura lui Victor Ponta la Preşedinţie

    delegatie

    Social-democraţii sătmăreni îl susţin pe Victor Ponta la Preşedinţia României. Delegaţia din Satu Mare a pornit ieri dimineaţă spre Craiova, acolo unde azi va avea loc Consiliul Naţional al PSD. Sătmărenii sunt convinşi că Ponta intră în cursa electorală cu prima şansă pentru ocuparea fotoliului de la Cotroceni. Preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, Mircea Govor, a declarat înainte de plecare că actualul premier are toate calităţile necesare pentru a deveni primul om în stat.

    Peste 30 de social-democraţi sătmăreni, în frunte cu preşedintele de partid, Mircea Govor, au pornit ieri dimineaţă spre Craiova pentru a participa la Consiliul Naţional al Partidului Social Democrat. Toţi au plecat cu un singur gând, să-şi confirme susţinerea pentru premierul Victor Ponta în cursa electorală din această toamnă pentru Preşedinţia României. În cele ce urmează redăm gândurile şi speranţele social-democraţilor sătmăreni înainte de plecarea spre Craiova.

    Mircea Govor, preşedintele PSD Satu Mare: “Mergem la Craiova cu cele mai frumoase şi mai bune gânduri. Este un moment istoric atât pentru organizaţia judeţeană a PSD, cât şi pentru cea naţională deoarece la Consiliul Naţional de la Craiova premierul Victor Ponta va fi declarat oficial candidatul PSD la Preşedinţia României. Mâine (n.r. – azi) este marele început al bătăliei pentru alegerile prezidenţiale din toamnă pe care sunt ferm convins că o vom câştiga. Atât eu, cât şi colegii mei de la Satu Mare, avem un singur gând: ca Victor Ponta să devină preşedintele României. Eu sper ca sătmărenii să fie alături de Victor Ponta. Ştim cu toţii că Satu Mare este un judeţ pro-PSD. Sunt convins că sătmărenii noştri vor realiza că un preşedinte cum este Victor Ponta este strict necesar pentru România. Trebuie să schimbăm tot ce a fost rău în ultimii zece ani, şi singurul care la ora actuală poate face acest lucru este Victor Ponta”.

    Toma Betea, secretar general PSD Satu Mare: “La Consiliul Naţional de la Craiova îl vom determina pe Victor Ponta să candideze la Preşedinţie. Are toată susţinerea PSD Satu Mare şi va fi un preşedinte model şi mult mai bun faţă de cei care până acum au ocupat această funcţie.”

    Gheorghe Ciocan, vicepreşedinte PSD Satu Mare: “La Consiliul Naţional de la Craiova mergem cu gândul de a-l desemna pe Victor Ponta candidatul PSD la Preşedinţia României. Va fi un preşedinte tânăr, care a crescut mult în ultimii ani, şi de care România are nevoie. Este un om care a pus mult suflet pentru ţară şi pentru români în tot ceea ce a făcut. Eu cred ca România are acum nevoie de un astfel de preşedinte. Am stat de vorbă cu mai mulţi cetăţeni ai judeţului nostru care mi-au spus că aşteaptă un preşedinte echilibrat în care să aibă încredere. Victor Ponta a demonstrat că este alături de cei mulţi, de cei care au nevoie de el. Îi urez mult succes şi avem speranţa că după alegerile prezidenţiale ne vom bucura alături de sătmăreni de victoria lui Victor Ponta la alegeri. Am mare încredere în el. S-a ţinut de cuvânt de fiecare dată şi tot ce a promis a şi făcut. Merită să-l avem în fruntea ţării şi am convingerea că sătmărenii îl vor vota.”

    Aurelia Fedorca, preşedinte PSD Negreşti Oaş: “Mergem optimişti la Consiliul Naţional de la Craiova pentru a-l nominaliza pe Victor Ponta să fie candidatul PSD la alegerile pentru Preşedinţia României. Este un om excelent, echilibrat, cultivat şi cred că este modelul de preşedinte pe care şi-l doresc toţi românii, nu numai social-democraţii”.

    Dumitru Pop, preşedinte PSD Odoreu: “Preşedintele PSD, Victor Ponta, va fi nominalizat la Craiova ca fiind candidatul PSD pentru alegerile prezidenţiale. Este preşedintele nostru, al PSD, şi sperăm ca după alegerile din toamnă să devină preşedintele tuturor românilor, să scăpăm în acest fel de un regim care până acum s-a bazat doar pe vrajbă şi scandaluri. Sunt convins că cei peste 7 milioane de români care s-au exprimat într-un anume fel la ultimul referendum vor fi alături de Victor Ponta la aceste alegeri. A rămas singurul luptător împotriva acestui regim. Chiar dacă cei de dreapta s-au reformat în ultima perioadă, eu spun că s-au rău-format, dar românii nu mai pot fi păcăliţi.”

    Radu Cristea, preşedinte PSD Valea Vinului: “Ne ducem hotărâţi la Craiova şi ne dorim ca preşedintele PSD, Victor Ponta, să- fie nominalizat oficial pentru candidatura la Preşedinţie. Noi toţi îl susţinem şi scopul nostru este să câştige aceste alegeri. După părerea mea, Victor Ponta are şanse mari să câştige alegerile încă din primul tur, să nu mai avem probleme cu turul al doilea.”

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE