More

    Ponta, candidatul oficial al PSD la Preşedinţia României

    4

    Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Victor Ponta, şi-a lansat oficial candidatura pentru alegerile prezidenţiale în cadrul Consiliului Naţional al partidului, care a avut loc ieri la Craiova, nu înainte, însă, de a vizita zonele afectate de inundaţii din judeţele din sud-vestul ţării. La eveniment au participat circa 6.000 de social-democraţi din ţară, printre care şi o delegaţie din judeţul Satu Mare, formată din circa 50 de persoane, coordonată de preşedintele Organizaţiei Judeţene, Mircea Govor.

    Din cauza faptului că atât preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, cât şi preşedintele executiv al PSD,  vice-premierul Liviu Dragnea, se aflau între sinistraţi în zonele afectate de inundaţii, Consiliul Naţional a început fără cei doi. După circa o oră, premierul şi vicepremierul au intrat în sală în aplauzele şi uralele tuturor delegaţilor social-democraţi.
    Primul care a luat cuvântul a fost Liviu Dragnea care, făcând referire la situaţia dramatică prin care au trecut românii din sud-vestul ţării, a precizat că “tocmai ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple, trebuie să avem un preşedinte ca Victor Ponta”. De asemenea, preşedintele executiv al PSD a mai atras atenţia că alegerile nu se câştigă la televizor ci doar se pot pierde la TV. “Alegerile se câştigă în fiecare judeţ, în fiecare oraş, în fiecare comună, în fiecare sat, la uşa fiecărui român. Trebuie să li se explice tuturor românilor de ce este necesar ca România să aibă un preşedinte ca Victor Ponta. De aceea fiecare dintre noi trebuie să se implice”, a precizat Dragnea.
    În continuare, a luat cuvântul Victor Ponta, care a declarat că nu astfel era pregătit să îşi lanseze candidatura.  “Eram pregătit să îmi lansez azi candidatura pentru alegerile prezidenţiale aici, la Craiova, dar Dumnezeu a vrut altfel. Mi-am lansat candidatura la Novaci, Bengeşti, şi în alte zone afectate, alături de oameni care reprezintă România adevărată. Mi-am lansat astfel de candidatură fără să vreau şi fără să o programez în acest fel, fără să stiu şi fără să mă pregătesc, alături de oameni curajoşi, dar şi alături de oameni deznădăjduiţi, care şi-au văzut distrusă munca de o viaţă. Mi-am lansat candidatura alături de români care trebuie să ştie că nu sunt singuri. Dacă Dumnezeu a vrut ca astfel să-mi lansez candidatura la Preşedinţia României, sunt sigur că vom avea succes. Cred că şi azi ne-am făcut datoria faţă de români. Trebuie să fim alături de oameni, să le dăm încredere că trăiesc într-o ţară puternică şi să reparăm ceea ce au stricat alţii. Am convingerea că, pentru toate acestea, în noiembrie vom câştiga. Sunt pregătit pentru cinci ani, pentru zece ani, să facem din România ceea ce nu s-a mai făcut. Pentru acest proiect vă cer sprijinul, în care nu doar noi trebuie să ne regăsim, să ne implicăm, un proiect de care România are nevoie după 10 ani de dezbinări. Acest proiect a fost lansat exact la doi ani după ce 7,4 milioane de români s-au dus la vot şi şi-au dorit să oprească un regim. Doi ani din viaţa acestei ţări au fost furaţi, tocmai când oamenii şi-au spus cel mai clar opinia. Vreau să fiţi alături de mine ca în următorii cinci sau zece ani să facem această schimbare până la capăt pentru cei care au votat împotriva regimului Băsescu”, a mai spus Ponta.
    Acesta a mai adăugat că îşi doreşte ca, în calitate de preşedinte al României, să pună capăt unei perioade de 25 de ani de tranziţie. “Putem din acest an să facem în aşa fel ca în România să nu mai existe generaţii sacrificate. Pentru acest proiect cer sprijinul dumneavoastră, a tuturor cetăţenilor României.  Cred că obligaţia mea, şi a dumneavoastră, este să-i determinăm pe cât mai mulţi dintre români să creadă că se poate trăi aici şi că putem face o Românie puternică. Vreau să credeţi alături de mine că România are o şansă de schimbare. Alături de dumneavoastră putem realiza acest proiect care înseamnă o Românie puternică şi schimbare până la capăt. Vreau să credeţi alături de mine că România are o şansă de schimbare”, a mai adăugat Ponta.
    Candidatul PSD la Palatul Cotroceni a mai afirmat că îşi doreşte ca instituţiile statului român să lucreze pentru români. De asemenea, a mai spus că în urma drumurilor avute în ţară, a cunoscut sute de români, amintind şi locuitorii comunei Racşa, şi că ştie cât mai trebuie investit şi ce trebuie făcut. “Pentru aceste motive, vă rog să mă sprijiniţi pentru a deveni preşedintele tuturor românilor, atât a celor din România cât şi din afara ţării”, a mai declarat Ponta în discursul său.
    Totodată, a trecut în revistă o serie de realizări din 12 iulie 2012 până în prezent, perioadă în care au avut loc o serie de schimbări politice, au fost reîntregite pensiile, a fost relansată economia, au fost redeschise spitale, reformat sectorul energetic şi multe altele.
    Spre finalul discursului său, Ponta a mai afirmat că va fi primul preşedinte despre care românii vor şti tot, şi că Băsescu nu îl mai poate şantaja. “Să facem în aşa fel încât viitorul preşedinte al României să nu fie un mandat al lui Traian Băsescu, dar fără Traian Băsescu. Vreau să schimb tot ce a fost rău la Palatul Cotroceni. Cred că împreună cu dumneavoastră şi cu toţi românii, pe 22 decembrie, ne vom recâştiga libertatea şi putea merge mai departe cu proiectul nostru”, a mai spus Ponta.
    Candidatul PSD la Cotroceni a mai spus că principalul său obiectiv de politică externă va fi integrarea Moldovei în UE, iar când oamenii de pe ambele părți ale Prutului o vor vrea, proiectul unificării naționale. Victor Ponta a spus că va sprijini o schimbare constituțională, așa cum a propus USL şi a subliniat că este român și ortodox, că va sprijini biserica și armata.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE