More

    Obiectiv îndrăzneț pentru Doba

    10

    Calificată cu emoții în Liga a 4-a de elită după ce a prins în ultima etapă locul șase din seria A, Voința Doba va miza pe același lot cu care a încheia sezonul trecut.

    Team-managerul echipei, Sorin Ionescu, ne-a declarat că și-ar dori o clasare între primele patru din liga a 4-a elite și, de ce nu, câștigarea în premieră a fazei județene a Cupei României.
    ”Avem condiții deosebite la Doba. Terenul e excelent, baza sportivă a fost modernizată și la aceste investiții trebuie să răspundem cu rezultate pe măsură. Se știe că aici suntem în echipă ca într-o familie. de aceea important pentru noi a fost să păstrăm același nucleu de jucători. Vom mai aduce câțiva juniori” , ne-a spus Sorin Ionescu.
    Acesta și-a sărbătorit marți ziua de naștere iar pe o rețea de socializare a fost cadorisit cu un tort… virtual cu o minge deasupra!
    Voința a jucat deja primul amical, 7-1 cu Șoimii Mădăras, iar duminică la Doba e programat un nou joc-școală cu Viitorul Vetiș.
    Florin Mureșan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE