More

    Războiul cu DITL, faza pe Consiliul Local

    7

    După ce primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a cerut şi a obţinut din partea consilierilor sătmăreni trecerea Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale (DITL) în subordinea directorului executiv al Direcţiei Economice, propunerea a generat un val de nemulţumiri din partea unor funcţionari din cadrul Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale, care au atacat în instanţă hotărârea Consiliului Local.  Aleşii sătmăreni nu au rămas datori şi au respins un proiect iniţiat de către conducerea DITL, prin care se solicita anularea unor datorii mai mici de 40 de lei, pe motivul că recuperarea acestora ar costa prea mult, ridicându-se problema rentabilităţii.  

    Fosta conducere a DITL, acţiune împotriva Consiliului
    Fosta conducere a Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale (DITL) Satu Mare a atacat în instanţă decizia Consiliului Local de a trece DITL în subordinea directorului executiv al Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Satu Mare. În acest sens, Primăria Satu Mare a şi cerut Consiliului Local să fie de acord cu angajarea unui avocat care să apere interesele administraţiei locale în instanţă. “În prezent pe rolul Tribunalului Satu Mare – Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal se află înregistrate două dosare, având ca obiect – suspendare executare act administrativ – în speţă a H.C.L. nr. 143/03.07.2014 privind aprobarea statului de funcţii şi a organigramei aparatului de specialitate al Primarului municipiului Satu Mare şi al Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor municipiului Satu Mare. Urmare a solicitării făcute de către reclamanţi şi care în situaţia în care ar fi aprobată ar avea un impact deosebit asupra Primăriei Satu Mare cu implicaţii deosebit de grave atât în funcţionarea tuturor structurilor din aparatul de specialitate al primarului, precum si a celorlalte instituţii cât şi al celorlalte structuri din subordinea Consiliului Local şi având în vedere că în prezent Consiliul Local Satu Mare nu dispune de personal angajat – consilier juridic care să îi reprezinte interesele în litigiile mai sus menţionate, suntem în imposibilitate de a demara şi organiza procedura pentru scoaterea la concurs a postului de consilier juridic pentru a apăra interesele Consiliului Local”, se arată în expunerea de motive semnată de către primarul Dorel Coica.

    Consilierii atacă DITL
    Consilierii nu le-au rămas datori celor din conducerea DITL, amânând proiectul de hotărâre privind stabilirea plafonului creanţelor fiscale care pot fi anulate, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, pentru anul fiscal anterior. Mai exact, Direcţia de Impozite şi Taxe Locale (DITL) Satu Mare cerea eliminarea acelor datorii mai mici de 40 de lei pentru simplul fapt că recuperarea lor ar costa mult mai mult, fapt care ar face nerentabil acest demers. Mai exact, pentru recuperarea sumei de 44.103 lei s-ar cheltui suma de 2.268.000 lei – cât ar costa procedurile de executare silită. Mai mult, dacă aceste datorii nu ar fi anulate, DITL nu ar putea implementa un soft de lucru, fapt care ar împiedica activitatea Fiscului sătmărean.
    Consilierul local Radu Valeriu Bancea a întrebat conducerea DITL de ce cheltuielile prilejuite de executarea silită nu sunt imputate datornicilor, după cum prevede legislaţia în vigoare. De asemenea, consilierul Bancea a mai întrebat de ce nu sunt anulate toate sumele de până la 150 lei datorate de unii contribuabili, în condiţiile în care cheltuielile cu executarea silită se ridică la 150 de lei pentru fiecare caz în parte. Juristul DITL Mirel Dan a precizat scurt: “Pentru că aşa prevede legea”. După mai multe schimburi de replici destul de acide, consilierii locali au amânat acest proiect de hotărâre.

    Primarul Coica are mari semne de întrebare
    Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a precizat că are o serie de informaţii potrivit cărora ar exista suspiciunea că unii angajaţi ai Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale nu ar fi încasat impozite de la anumite persoane. Edilul şef sătmărean a ţinut să sublinieze că totul este deocamdată la nivel de suspiciune, urmând să se facă o analiză concretă pentru a verifica aceste supoziţii. “Nu l-am crezut pe directorul Ardelean (directorul Administraţiei Judeţene a Finanţelor, n.red.) acum un an şi ceva când mi-a spus că acolo (la DITL, n.red.) nu se încasează cam 500.000 de euro. Cum, când ăştia ai mei erau la mine toată ziua şi spuneau că sunt cei mai buni. Un an de zile au încercat să mă aburească că sunt cei mai buni încasatori. Am vrut să intru în softul lor să văd pe cine şi cum încasează. Acum aştept raportul Curţii de Conturi să vedem cum s-au încasat, iar apoi voi cere în mod oficial verificarea softului, să vedem modul în care s-au făcut încasările. Să chemăm specialişti să vedem câţi bani s-au pierdut. Vrem să încasăm tot”, a declarat Dorel Coica.

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE