More

    Avansări în grad la jandarmi şi pompieri

    3

    Pentru cadrele militare jandarmi şi pompieri ziua de ieri a fost o zi de împlinire şi de bucurie în acelaşi timp, deoarece alături de Ziua Armei şi de celelalte sărbători din cursul anului este ziua în care, după îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi parcurgerea stagiului în grad, militarii jandarmi sunt avansaţi în treapta ierarhică următoare. Cu această ocazie, au fost avansaţi în grad cei care au împlinit stagiul minim în grad şi împlinesc celelalte condiţii la termen. Astfel, au fost înaintaţi în grad 20 de pompieri şi 44 de jandarmi.

    Patruzeci şi patru de jandarmi avansaţi
    Ceremonia militară organizată cu prilejul avansării în grad la termen a 44 de jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ)  Satu Mare a avut loc ieri, începând cu ora 12.00, la sediul unităţii, în prezenţa reprezentantului Primăriei Municipiului Satu Mare,  colonelul (r) Gheorghe Rentea. Activitatea a început cu prezentarea onorului şi a raportului, trecerea în revistă a formaţiei, urmată de intonarea Imnului Naţional. În cadrul ceremoniei, inspectorul şef al IJJ Satu Mare, Vasile Bocea, a dat citire Ordinului  Ministrului de  avansare în grad a doi ofiţeri, locotenent-colonelul Ovidiu Adrian Popa, fostul şef al Jandarmeriei Satu Mare, şi Gheorghe Şefer, la gradul de colonel.
    Colonelul Viorel Puşcaş a dat citire ordinului inspectorului şef al IJJ Satu Mare de avansare a celor 42 de subofiţeri. Înmânarea noilor însemne de grad şi felicitarea celor avansaţi s-a făcut de către inspectorul şef al unităţii şi reprezentantul Primăriei. Aceştia au transmis pe rând felicitări jandarmilor avansaţi pentru munca depusă, rezultatele bune pe care le-au obţinut şi profesionalismul dovedit de-a lungul timpului.

    Vasile Bocea, noul şef al Jandarmeriei Satu Mare
    Apoi a avut loc o conferinţă de presă în cadrul căreia a fost prezentat noul inspector şef al IJJ Satu Mare, colonelul Vasile Bocea, care a condus Jandarmeria Sălaj timp de 5 ani. Colonelul Vasile Bocea este un om de arme dedicat, un ofiţer ferm, dar blând, deschis şi comunicativ, iar jandarmii sătmăreni îi mulţumesc noului inspector şef că a acceptat această provocare şi îi doresc mult succes în activitate. Cu această ocazie, inspectorul şef a declarat că a preluat unitatea sătmăreană şi intenţionează să promoveze un management performant în Jandarmerie.
    Totodată, lucrătorii IJJ Satu Mare îi mulţumesc şi colonelului Ovidiu Popa, cel care a asigurat interimatul Jandarmeriei Satu Mare. De asemenea, aceştia aduc mulţumiri colonelului (r) cel care a slujit Jandameria sătmăreană vreme de 24 de ani, din care 9 ani în funcţia de prim-adjunct al inspectorului şef, căruia îi doresc multă sănătate şi să aibă parte de o pensie îndelungată. După pensionarea colonelului (r) Vasile Dorel Gheţea, în funcţia de prim adjunct al inspectorului şef a fost împuternicit colonelul Ioan Onaţi.

    Avansări în grad şi la pompieri
    Un ceremonial militar s-a desfăşurat şi la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Someş” Satu Mare, în cadrul căruia au fost avansate în grad 20 de cadre militare care au împlinit stagiul minim în grad şi îndeplinesc celelalte condiţii la termen. Înmânarea noilor însemne de grad a fost oficiată de adjunctul inspectorului şef, colonelul Nelu Hauşi. Un singur ofiţer a fost avansat în grad, acesta fiind maiorul Mirela Mag, în timp ce maistrul militar clasa a IV-a Petru Ilea a fost avansat la gradul de maistru militar clasa a III-a. Au mai fost avansaţi în grad patru plutonieri-adjutanţi în gradul de plutonier adjutant şef, zece plutonieri majori la gradul de plutonier adjutant şi patru plutonieri la gradul de plutonier major.

    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE