More

    Fără certificate de naştere şi fără drepturi

    nou-nascuti-1

    În epoca în care integrarea socială a romilor este la mare modă, tocmai cei care ar trebui ajutaţi au ajuns să se autoexcludă. Şi asta pentru că nu îşi înregistrează copiii la naştere. Pe cale de consecinţă, copiii şi mamele nu pot beneficia de drepturile conferite de stat. Pentru a îndrepta această situaţie, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor (DEP) Satu Mare depune eforturi sistematice şi consistente pentru a-i aduce pe nou-născuţi în legalitate. Concret, autorităţile le oferă copiilor o şansă importantă la viaţă, compensând astfel lipsa de interes a părinţilor.

    Un fenomen alarmant
    Vremea când femeile din zonele defavorizate năşteau acasă, asistate doar de vreo aşa-zisă moaşă sau numai de bunul Dumnezeu, a cam apus. Acum, profitând şi de condiţiile bune din Spitalul Judeţean de Urgenţă, femeile din diferite părţi ale judeţului preferă să nască la Satu Mare. Gestul este unul de normalitate în mileniul III. Doar că ceea ce urmează strică toate eforturile statului român. Obligate de lege să îşi înregistreze nou-născuţii, mamele – din care cele mai multe nu îşi cunosc drepturile şi obligaţiile – nu se mai sinchisesc să epuizeze această procedură. Aşa se face că există sute de copii care se nasc şi cresc fără nicio identitate. Iar de aici începe un veritabil carusel al problemelor. Neavând identitate, copilul şi mama nu beneficiază de diferite drepturi care ar facilita dezvoltarea copilului, acordându-i acestuia o şansă în plus în viaţă.

    Statistici îngrijorătoare
    Potrivit statisticilor Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Satu Mare, în anul 2014 peste o sută de femei care au născut la Spitalul Judeţean de Urgenţă nu şi-au înregistrat copiii. Astfel, în trimestrul I al anului trecut s-au luat în evidenţă 32 de nou-născuţi neînregistraţi. În trimestrul al doilea a anului trecut un număr de 24 de mame nu s-au sinchisit să îşi declare copiii. Mai mult, în trimestrul al treilea un număr de 27 de copii au fost înregistraţi de către autorităţi, după ce mamele lor au avut, aparent, alte preocupări. Fenomenul s-a mai diminuat în ultima parte a anului trecut, atunci când în trimestrul al IV-lea s-au înregistrat doar 22 de astfel de cazuri.

    Identitate, doar prin grija statului
    Pentru nou-născuţii care nu au fost înregistraţi în decurs de un an, statul chiar ajunge în instanţă doar pentru a putea să îi ia în evidenţă. Procedura este una simplă, odată ce a fost eliberat certificatul medical constatator, cu actele de identitate ale părinţilor sau după caz al unuia dintre părinţi, la Oficiul Stării Civile se înregistrează copilul. “Din păcate, avem o situaţie mai diferită în cazul minorităţii rome. În momentul în care se naşte un copil aceştia uită să înregistreze în actele de stare civilă copilul. Deci, în concret, majoritatea copiilor se nasc la Spitalul Judeţean Satu Mare, adică în municipiul Satu Mare, indiferent că părinţii au domiciliul în comunele din vecinătatea municipiului Satu Mare, precum Lazuri sau alte comune, vor veni să nască în municipiul Satu Mare. Atunci, copilul se va înregistra la Serviciul de Stare Civilă din municipiul Satu Mare, motiv pentru care în momentul în care se eliberează copilul din spital se eliberează actul de către maternitate, iar părinţii au obligaţia ca în termen de 15 zile să vină să înregistreze copilul la Starea Civilă. Să spunem că, probabil, nu vin în acele 15 zile, căci poate au alte treburi de făcut. Până la un an de zile se poate înregistra cu o simplă cerere, deci nu există vreo taxă suplimentară, nu există niciun impediment în ceea ce priveşte înregistrarea copilului în actele de stare civilă”, a declarat directorul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor, Ionel Torja.

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE