Din punct de vedere sociologic, devianţa pozitivă se referă la personalităţile care ies din limitele normalului. Datorită unor calităţi native, cultivate de-a lungul anilor, aceşti „oameni incomozi” ajung la performanţe nebănuite, chiar şocante pentru cei care se păstrează în limitele normalului. Putem identifica astfel de oameni în toate domeniile vieţii sociale. Aceste „devianţe pozitive” devin ţinta invidiei, parvenitismului, neputinţei, diletantismului, răutăţii, complotului şi şantajului. Atacurile vin în special din partea celor din sfera „devianţei negative”, care nu şi-au descoperit „talantul” şi se „răzbună în fel şi chip”, pentru că nu pot ajunge la performanţele celor care se situează în sfera devianţei pozitive.
Darul dăruit de bunul Dumnezeu este hotărâtor, mai ales dacă acesta este cultivat cu multă muncă, perseverenţă, ambiţie şi concentrare asupra detaliilor, la fel ca şi-n artele marţiale. Ei bine, darul acesta dăruit de bunul Dumnezeu, cu finalitate în devianţa pozitivă, nu poate fi înţeles de cei care au trecut din limitele normalului în zona devianţei negative, pentru că n-au ştiut, n-au avut răbdare, n-au vrut să-şi caute darul pe care-l au în mintea şi sufletul lor. De-aici s-au născut toate dramele pe care omenirea le-a trăit până acum, drame pe care le regăsim în operele scrise, în cinematografie, artele plastice, proverbe, zicători şi chiar în compoziţiile muzicale.
O mare personalitate din zona folclorului românesc, care şi-a luat doctoratul în etnografie şi folclor, exclama în urmă cu vreo câţiva ani : “ De-acum nu mai poate nimeni să-mi terfelească numele şi demnitatea, pentru că am trecut prin toate etapele grele ale drumului spre performanţă !“. Oare, câte zile de studiu, examene, nopţi nedormite şi analize desprinse din îndelungi cercetări se-ascund în spatele acestei exclamaţii ? Oare, prin câte umilinţe o fi trecut o astfel de „devianţă pozitivă” , de-a lungul anilor, până să ajungă la desăvârşirea „talantului” hărăzit de divinitate. Nu pentru a demonstra altora, nu pentru a se făli ci pentru a împlini „misiunea” pentru care s-au născut în lume.
Există situaţii în care cei care „bat la porţile afirmării” îşi doresc tare mult ca aceste „devianţe pozitive” să dispară de pe scena vieţii, cu gândul că în acest fel se vor bucura şi ei de succes, de gloria aspiraţiilor diletantiste. Ei vor să acceadă la nesperate succese deşi nu sunt hărăziţi pentru domeniul în care vor să exceleze. Bunăoară, un mare scriitor din secolul al XIX- lea se bucura de mare succes în rândul cititorilor, iar numele lui apărea pe prima pagină a ziarelor de mare tiraj. Un scriitoraş de duzină, care se chinuia să scrie cărţi cu gândul că-l va întrece pe maestrul respectiv, era extrem de invidios şi-şi dorea din tot sufletul să-l vadă mort pe acest mare scriitor. Anii au trecut, iar celebrul scriitor şi-a dat obştescul sfârşit. Modestul scriitoraş s-a bucurat foarte tare la auzul veştii, motiv pentru care credea cu tărie că acum va ajunge şi el celebru. Cu timpul a constatat că de fapt el era în continuare considerat de cititori şi de critica literară obiectivă un scriitor de duzină, iar maestrului i-a crescut şi mai abitir popularitatea după moarte.
Sub Lumina “devianţelor pozitive“ omenirea a cunoscut şi cunoaşte noile performanţe ale creaţiei native, divine, indiferent de piedicile şi capcanele de culise. “Rataţii“, consideraţi „devianţe negative”, trebuie să înţeleagă că :“ una este a vrea şi alta este a putea ! “ să-ţi găseşti adevăratul drum în viaţă. „ Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer “- ( Ioan 3: 27 ).
Dumitru Ţimerman