More

    Azi se încheie aventura din America de Sud

    Mani Gyenes Dakar 2015 PS11

    Joi s-a concurat în cea de a 11-a etapă a Raliului Dakar provocarea supremă din sporturile cu motor, iar motocicliștii au luat startul în a doua parte a maratonului (fără asistență tehnică). Etapa Cachi – Termas de Rio Hondo a avut o probă specială de 357 km, iar sătmăreanul Emanuel Gyenes a stabilit al 16-lea timp pe probă.

    Când s-a plecat miercuri din Chile, motocicliștii au pornit într-o etapă în care nu aveau să beneficieze de asistență tehnică, iar după popasul din bivuacul de la Cachi maratonul a continuat joi când s-a ajuns la Termas de Rio Hondo. După ce au dormit toți într-o sală de sport și au încercat să își usuce echipamentul udat de furtuna care i-a prins pe mulți în porțiunea de legătură dintre proba specială și bivuac, riderii au pornit în speciala a 11-a. Proba a fost una cu porțiuni rapide, s-a trecut printr-un canion și a predominat solul dur cu foarte multă piatră.

    “După furtuna din noaptea precedentă am avut noroc că nu a fost multă apă pe probă. În prima parte a fost rapidă, însă după zona de neutralizare au urmat multe porțiuni tehnice. Acolo am mărit ritmul pentru că am văzut că Thomas Berglund era aproape și eu trebuia să mă distanțez în clasamentul general. Mai avem încă două etape până la finișul de la Buenos Aires”, a declarat după probă Mani Gyenes.

    În urma acestei clasări, motociclistul nostru şi-a consolidat poziţia de lider al clasei Maraton, la aproape zece minute de principalul său urmăritor, Thomas Berglund. În clasamentul general, riderul de la Autonet Motorcycle Team Satu Mare ocupă poziţia a 21-a, la 6h22min30sec de liderul Marc Coma.

    Deși mai sunt doar două etape până la finișul ediției din 2015, la Dakar nu este timp de respiro, fiind de parcurs încă 1417 km, din aceștia 472 fiind incluși în probele speciale.

    Etapa de ieri a fost una care a însumat 1042 de km și a dus riderii de la Termas de Rio Hondo la Rosario. Mai precis 298 km de probă specială și 726 km de legătură. În penultima etapă a ediţiei 2015, Emanuel Gyenes a terminat pe locul 21.

    Dakar-ul se încheie astăzi cu o etapă scurtă, a 13-a, unde concurenţii au de parcurs 174 de km de probă specială de la Rosario la Buenos Aires, unde va avea loc finish-ul festiv şi unde sperăm ca Gyenes să încheie concursul în top 20 şi câştigător al clasei Maraton.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE