More

    Friss Ujsag a împlinit un sfert de secol de la reînfiinţare

    friss

    Singurul cotidian sătmărean de limbă maghiară a sărbătorit 25 de ani de la înființarea sa sub această denumire. Colectivul redacțional a organizat o recepție în Sala Cavalerilor a castelului din Carei, la care au fost invitați oameni de cultură, personalități județene, dar și cititorii fideli ai jurnalului. Foștii, dar și actualii angajați și-au adus aminte de primele zile în care cotidianul și-a câștigat libertatea, în vremurile tulburi ale revoluției anticomuniste. Pe 7 ianuarie, ziarul a apărut în varianta sa actuală.

    Invitaţi unul şi unul
    Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de oficialităţi. Astfel, au onorat manifestarea președintele naţional al UDMR, Kelemen Hunor, vicepreședintele Consiliului Județean, Mircea Govor, președintele Uniunii Jurnaliștilor Maghiari din România, Racz Eva, primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, secretarul de redacție şi cel mai vechi angajat în acelaşi timp – Agopcsa Marianna, redactorul-șef Elek Aniko și patronul Baranyai Zoltan. „Cotidianul Friss Ujsag serbează 25 de ani de existenţă, presa liberă din România fiind de aceeaşi vârstă cu noi. Echipa ziarului, care a determinat schimbarea editorială după evenimentele din 1989, sau – aş putea să spun – cei care au determinat ars poetica a jurnaliştilor, şi-a asumat răspunderea de a nu uita că există pentru cititori. Noi, cei care nu am luat parte la înfiinţarea unui ziar democratic, le suntem recunoscători foştilor noştri colegi pentru alegerea acestui drum, menţinerea acestei direcţii şi educarea noastră”, a spus redactorul şef Elek Aniko.

    Felicitări din partea conducerii UDMR
    În semn de respect față de longevitatea cotidianului, a fost prezent la recepție și președintele UDMR, Kelemen Hunor. Acesta a dorit să îi felicite pe toți cei care fac posibilă existența ziarului, de la patronat, la ziariști și cititori. „În primul rând aş dori să transmit mulţumiri şi un călduros La mulţi ani cu ocazia celor 25 de ani de la înfiinţarea Friss Ujsag. Le mulţumesc ziariştilor, tuturor celor care au muncit şi muncesc în continuare la acest ziar, dar şi cititorilor săi. Este de apreciat că în cei 25 de ani de schimbări majore şi de dificultăţi socio-economice au reuşit să meargă mai departe. Sunt sigur că Friss Ujsag este mai puternic după cei 25 de ani de existenţă. Sunt sigur că ziariştii au acum experienţa de a face faţă viitoarelor dificultăţi”, a spus Kelemen Hunor.

    Democraţia nu există fără presă
    Politicienii sătmăreni prezenți la eveniment au vorbit despre importanța presei. Mai exact, despre rolul jurnaliștilor în societatea contemporană. „La mulţi ani, Friss Ujsag! O spun cu multă plăcere pentru că îi cunosc pe toţi cei care compun această echipă minunată! Îi felicit împreună cu colegii lor de la Gazeta de Nord-Vest, pentru că împreună au împlinit 25 de ani de existenţă. Vreau să subliniez faptul că presa este ceva de care noi nu putem să ne lipsim. Datorită presei oamenii politici încearcă să îşi facă treaba cum se cuvine. Căci dacă nu, jurnaliştii sunt pe fază şi ne pârăsc opiniei publice. Şi bine fac! Friss Ujsag merită tot respectul pentru că de 25 de ani a rezistat şi tipăreşte un ziar. Nu este puţin lucru! Astăzi, cine face presă tipărită depune eforturi extrem de mari. Şi pentru acest lucru vă felicit!”, a spus Mircea Govor.

    Sinceritate din partea primarilor
    Primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, s-a arătat destul de sincer când a venit vorba despre relaţia dintre primari şi mass media. „Prietenia noastră, a politicienilor, sau supărarea cu ziariştii este cunoscută. Eu consider că nu avem nevoie ca ziariştii să scrie numai lucruri frumoase despre noi, dar sunt convins că nici atunci nu este bine când se caută numai nod în papură. Dar eu apreciez acea categorie de jurnalişti care încearcă să îşi respecte meseria şi să scrie obiectiv”, a spus Eugen Kovacs.

    Printre evenimentele marcante ale recepției a fost și recitalul oferit de Rudolf Fatyol. Directorul Filarmonicii a pus mâna pe vioară și a interpretat, bineînțeles, un Csardas, în varianta lui Monti. Principalul scop al recepției a fost acela de a-i aduce mai aproape pe ziariști, cititori, politicieni și oameni de afaceri , de data aceasta, de aceeași parte a baricadei.

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE