More

    Modernizarea Aeroportului, o prioritate pentru Consiliul Judeţean

    aeroport

    Cu ocazia prezentării bilanţului Aeroportului Satu Mare de către directorul Nicolae Fechete, conducerea Consiliului Judeţean Satu Mare, prin preşedintele Adrian Ştef şi vicepreşedintele Mircea Govor, au precizat că până la finalul actualului mandat se are în vedere modernizarea porţii aeriene a judeţului.

    Încredere în forţele proprii
    Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, a precizat că instituţia pe care o reprezintă depune eforturi semnificative pentru ca Aeroportul să fie adus la standarde europene până la finalul mandatului. „Aeroportul Satu Mare înseamnă foarte mult pentru Consiliul Judeţean şi pentru judeţul Satu Mare. Vrem ca împreună cu domnul preşedinte Adrian Ştef să îl aducem la un standard european în cel mai scurt timp. Promisiunile sunt mari şi sper din suflet să avem un aeroport de care să fim mândri. Bineînţeles, cu ajutorul Ministerului Dezvoltării, cu ajutorul Guvernului Ponta. Sper din suflet ca până la finalizarea acestui mandat Aeroportul Satu Mare să îşi schimbe faţa”, a spus Mircea Govor.

    Există variante de finanţare
    Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a precizat că s-a început deja procedura de atribuire a lucrărilor de modernizare la Aeroportul Satu Mare, existând cel puţin două posibile surse de finanţare. „Aeroportul este o chestiune primordială pentru noi. Suntem concentraţi pe acest lucru să găsim sursa de finanţare. Avem două sau trei variante pe care mergem în momentul de faţă. Sunt promisiuni pe care le-a făcut Guvernul Ponta. Tocmai de aceea am început şi procedura de atribuire a lucrărilor pentru că sunt avansate aceste discuţii. Eu vreau să îi mulţumesc domnului vicepreşedinte Mircea Govor pentru aportul care l-a dat în susţinerea investiţiilor necesare dezvoltării judeţului Satu Mare, prin intermediul Guvernului Ponta. Doresc să mulţumesc primului ministru Victor Ponta şi ministrului Dezvoltării, Liviu Dragnea, pentru ajutorul care ni-l dă”, a conchis Adrian Ştef.

    Rezultatele anului 2014
    Directorul Aeroportului Satu Mare, Nicolae Fechete, a nominalizat achiziţiile și investiţiile realizate în anul 2014. Astfel, a fost acoperit necesarul de costume de protecţie pentru pompieri, a fost achiziţionat un echipament de măsurare continuă a fricţiunii pe pistă, au fost achiziţionate staţii de emisie-recepţie TETRA, a fost consolidat în proporţie de 90% gardul perimetral. Pentru 2015, conducerea Aeroportului Satu Mare are prevazute o serie de investiţii majore în infrastructură, echipamente şi mijloace mobile, precum şi soft-uri IT.

    Circa 65 de milioane lei pentru modernizare
    Directorul Aeroportului Satu Mare, Nicolae Fechete, a prezentat ieri datele referitoare la proiectul de modernizare a obiectivului pe care îl conduce. Astfel, data limită pentru depunerea ofertelor privind proiectul de modernizare a suprafeței de mișcare și de extindere a aerogării Aeroportului Satu Mare este 5 februarie 2015. Valoarea proiectului este de aproximativ 64.500.000 lei, cu TVA inclus. „Sunt foarte multe firme interesate de acest proiect. Implementarea proiectului și derularea acestuia este obiectivul principal pe care îl avem pentru anul în curs”, a declarat Nicolae Fechete.

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE