More

    Mai mulţi cursanţi, mai multe premii

    arte

    Şcoala de Arte Satu Mare este una dintre cele mai importante instituţii de profil din nord-vestul României, potrivit bilanţului de activitate prezentat ieri de către conducerea unităţii de învăţământ. Managerul Mircea Deac şi directorul Florin Pop au spus că numărul cursanţilor creşte de la un an la altul. De asemenea, creşte şi valoarea actului didactic, având în vedere rezultatele obţinute la nivel naţional şi internaţional.

    Mai mulţi cursanţi
    Conducerea Şcolii de Arte, prin managerul Mircea Deac şi directorul Florin Pop, au precizat că numărul cursanţilor este în creştere de la un an la altul. Mai exact, numărul cursanţilor a crescut de la 664 în 2013 la 667 în 2014. Mircea Deac a subliniat faptul că în prezent Școala de Arte are peste 700 de cursanți, însă numărul acestora ar crește în condițiile în care instituția ar avea mai mult spațiu la dispoziție. “Dacă am avea mai mult spațiu, am putea atrage chiar și o mie de cursanți pe an”, este de părere Mircea Deac.

    Mai multe premii
    Directorul Florin Pop a spus că a crescut şi numărul evenimentelor organizate de către Şcoala de Arte, de la 65 în 2013 la 69 în 2014, în timp ce numărul evenimentelor organizate în parteneriat a crescut de la 31 în 2013 la 34 în 2014. De asemenea, a crescut şi numărul premiilor obţinute de cursanţii Şcolii de Arte, de la 26 de premii în 2013 la 27 de premii în 2014. Florin Pop a precizat că una dintre cele mai valoroase cursante este Tincuţa Fernea, care a câştigat două premii importante, respectiv Concursul “Ritmul muzicii” de la Cluj- Napoca şi concursul “Delfinul de aur” de la Năvodari.

    Eterna problemă a sediului
    Managerul Mircea Deac a precizat că speră ca în următorii ani să se rezolve şi problema sediului. Şcoala de Arte stă în prezent cu chirie la Episcopia Romano-Catolică, plătind lunar suma de 5.200 de lei. „Chiria este totuși una rezonabilă. Le-am explicat celor de la Episcopia Romano-Catolică faptul că noi acolo facem acte culturale, și că nu ar fi bine să crească chiria”, este de părere Mircea Deac. Directorul Florin Pop spune că au fost luate în calcul mai multe variante pentru un viitor sediu. Una dintre variante vizează Școala nr. 5 de pe strada Wolfenbutel, dar mai există și posibilitatea cumpărării imobilului actual, urmând ca acesta să fie extins pentru a face faţă cererii tot mai mari.

    CJ se implică în problema sediului
    Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, speră ca prin eforturile conjugate ale instituţiei pe care o reprezintă, a Primăriei Satu Mare şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean să se rezolve problema sediului. „Nu avem un sediu propriu pentru Școala de Arte. Ne confruntăm cu această situație de ani de zile. În actuala locație suntem în chirie. Împreună cu Primăria Satu Mare și cu Inspectoratul Școlar Județean încercăm să găsim o soluție la această problemă. Sperăm să rezolvăm problema în acest an pentru ca școala să aibă sediul ei, în care apoi să putem investi ”, a spus președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef.
    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE