Există în viaţă oameni pe care îi reîntâlneşti, după ani de zile, şi ai impresia că îi cunoşti de când lumea, ba mai mult ridici pălăria în faţa lor sau te înclini, făcând vrând- nevrând un gest de respect! Aşa simt eu când îi întâlnesc pe foştii fotbalişti ai echipei de aur a “Olimpiei” din anii 1974-1980, cărora le port, alături de mulţi oameni din judeţ şi din ţară, respect, preţuire şi drag, deopotrivă, pentru tot ce au făcut, ridicând prestigiul oraşului Satu Mare şi al judeţului, prestigiul fiecărui iubitor de fotbal.
Mi-e drag să ştiu că din grupul acela se mai pot vedea printre noi cei care au mai rămas în viaţă, fiecare cu un trai modest, aşa cum l-au dus şi ca fotbalişti. N-am adus la Satu Mare, la “Olimpia”, extrem de mulţi jucători străini de judeţ, dar cei aduşi au fost iubiţi de marele public, ei integrându-se în echipă total, devenind rapid părtaşi la bucuriile celor 18-20 mii de spectatori.
Stadionul se dovedea neîncăpător şi devenea un vulcan ce izbucnea din când în când de răsuna tot oraşul. Casele de bilete erau insirate de la club până la stadion, iar la intrare nu erau destule cele cinci porţi deschise.
Stadionul se umplea cu mult înainte de începerea meciului.
Doamne, ce discuţii, ce pronosticuri, ce pariuri, ce asteptări! Sigur, aşteptările erau pentru victoria “Olimpiei”, indiferent de adversar. Concurau în “A” un număr de 18 echipe, Olimpia fiind mereu pe măsura aşteptărilor, învingând aici echipe mari : Steaua, Dinamo, Craiova, Argeş, Ploieşti, Bacău, Timişoara, Scorniceşti, Arad, Cluj, Baia Mare, Reşiţa, Iaşi, Târgovişte, Buzău, Rapid.
Oricum, Olimpia mai făcea deliciul publicului învingând pe Csepel, Ferencvaros, Videoton, Honved sau pe cei din Ujgorod-Ucraina. Am adus aici jucători ca: Popa, Popescu, Bigan, Naom, Mureşan, Matei, Haralambie, Haţeganu, Marcu, Iancu, Agiu, Smarandache. Este drept că pepiniera a fost oraşul Carei, unde se făcea fotbal serios, începând cu grupele de copii.
Îmi aduc aminte câtă supărare le-am produs careienilor luând, pe rând, o serie de jucători, alături de cei care formau baza Olimpiei : Keizer, Feher, Bereţki, Helvei, Sabou, Pop, Pinter. Aceştia s-au alăturat lui: Pusztai, Szabo, Pataki, Bathori I şi II, Bocşa, Knoblau, Lukacs Ede, Borota, Both, Goia, Boc, Ghenceanu, Bolba. Au mai venit Bereş, Gherine, Şteţca şi o serie de jucători promovaţi la echipe mari.
Au trecut pe la noi cei mai mari arbitri, cunoscuţi de mine prin meciurile conduse de ei sau cu ajutorul marelui Otto Anderco – primul arbitru purtător al ecusonului FIFA din România. Mulţi arbitri au apreciat comportamentul echipei în teren, ambiţia şi tenacitatea jucătorilor de la “Olimpia” şi obiectivitatea publicului sătmărean, bun cunoscător de fotbal. De fapt, am primit pentru aceasta marele trofeu “Petciovski”.
Şi acum mulţumesc acelui minunat public!
Pe atunci puteam vorbi cu echipa despre mândria faţă de culorile clubului, faţă de oraş şi faţă de marele public. Acum se vorbeşte peste tot în fotbal (dacă se poate numi fotbal) numai despre bani, vânzări, cumpărări. Puteam oferi echipei salariu (de la o întreprindere), prima de joc, masa şi doar câteva locuinţe. Dacă azi aş avea acea echipa de aur “Olimpia”, care în 1979 a jucat finala Cupei României, aş rămâne fără jucători, ei fiind cumparaţi pe bani mulţi de marile cluburi din lume.
Pe atunci puteam vorbi cu echipa despre mândria faţă de culorile clubului, faţă de oraş şi faţă de marele public. Acum se vorbeşte peste tot în fotbal (dacă se poate numi fotbal) numai despre bani, vânzări, cumpărări. Puteam oferi echipei salariu (de la o întreprindere), prima de joc, masa şi doar câteva locuinţe. Dacă azi aş avea acea echipă de aur “Olimpia”, care în 1979 a jucat finala Cupei României, aş rămâne fără jucători, ei fiind cumpăraţi pe bani mulţi de marile cluburi din lume.
Oare cât ar valora în târgul de acum Keizer, Both sau Helvei? Dar Bigan, Naom sau Smarandache? Cu drag mi-aduc aminte cum aceşti jucători ridicau tribunele în picioare şi cum erau felicitaţi oriunde-i întâlneai! Aceştia sunt daţi uitării şi ne amăgim văzând o echipă ce abia se menţine în “B”, fiind doar pe locul 8 din 11 echipe (din nişte comune ce nu le afli pe hartă!). Cât aş dori să renască o “Olimpie” care să aducă multe satisfacţii în sufletele oamenilor!
Mă gândesc la Keizer, fanionul “Olimpiei”, omul ce dădea impuls întregii echipe. De câţiva ani este viceprimarul Careiului. Nu ştiu dacă-i place. Poate necazul (cel mai mare pe care-l putea avea un om) dacă nu exista, era azi un mare întreprinzător, om de afaceri, conducându-şi cu succes fabrica de pâine, moara, laboratorul şi cine ştie câte, dând lecţii multora. Doream pe atunci să-l aduc şi pe fratele lui Pişti la Olimpia, atât de util prin tot ce făcea în teren. S-a opus mereu antrenorul, motivând că “nu-i lipseşte un al doilea Keizer în echipă”. Păcat!
Spuneam de valoroşii arbitri, cunoscuţi prin intermediul lui Otto Anderco : Rainea, Coloşi, Ghiţă, Jucan, Tudor Andrei, Perea, Petriceanu, Salomir, Stanca, Wass, Streng, Rus etc. Ne-au apreciat observatorii federali, ziarişti de la “Sportul”, crainici (N. Soare).
Pe multe stadioane, după joc, ne-au aplaudat spectatorii: la Craiova (1-1), Timişoara (1-2), Bacău (1-1), Târgovişte (1-3), Reşiţa(1-3), UTA (0-0). După meciul de la UTA, “Sportul” a dat titlul în ziar : “UTA-FEHER: 0-0.”
Dacă regret ceva din anii în care am condus acest club este faptul că am pierdut finala Cupei României cu 3-1 în faţa Craiovei şi n-am adus valoroasa cupă în Satu Mare.Cât a suferit regretatul salariat-conducător Mircea Lupan (Dumnezeu să-l odihnească în pacea Sa, alături de jucătorii care “au plecat” atât de devreme!).
Scriu aceste rânduri pentru a aduce aminte publicului de atunci că acum merită să ne gândim la acele valori, care ne-au adus atâta bucurie şi mândrie în suflete. Păcat că nu ştim să apreciem valorile. Păcat că în parcul central nu se realizează un simbol cu echipa de aur “Olimpia” spre aducere aminte a gloriei acestui oraş. Păcat că, la sărbătorile mari din oraş şi judeţ, nu sunt invitaţi toţi cei rămaşi în viaţă sau să se amintească de ei! Aud oameni care au iubit “Olimpia” vorbind frumos despre această echipă şi, sincer, mă bucur că nu i-au uitat! Şi eu vorbesc frumos despre ei, dar şi despre minunatul public sătmărean, bun cunoscător de fotbal.
Doresc sănătate fotbaliştilor jucători ai “Olimpiei” şi adevăraţilor iubitori de “Olimpia”.
Teodor Curpaş
