More

    Europarlamentarii PSD îşi deschid birouri la Satu Mare

    europarlamentare

    Unii dintre cei mai tineri europarlamentari români, este vorba despre social-democraţii Victor Negrescu şi Emilian Pavel, au decis să îşi deschidă birouri şi la nivelul judeţului Satu Mare. Anunţul a fost făcut ieri, în cadrul unei conferinţe de presă. Cei doi europarlamentari au dorit să le mulţumească pentru sprijinul acordat preşedintelui Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, Mircea Govor, dar şi preşedintelui Organizaţiei Judeţene de Tineret a PSD, Raul Băbţan, şi Alinei Fulga Pop – în calitate de secretar executiv al PES Activists România.

    Mircea Govor sprijină tinerii în politică
    Preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, Mircea Govor, a ţinut să îi asigure pe cei doi tineri europarlamentari de întregul suport al social-democraţilor sătmăreni. „Vreau să mulţumesc colegilor noştri mai tineri, europarlamentarilor noştri Emilian Pavel – care vine din judeţul Bihor şi reprezintă România în Parlamentul European – şi Victor Negrescu – care vine din judeţul Alba. Eu sunt foarte mândru de acest lucru, că tinerii sunt interesaţi foarte mult de politică şi că au o activitate foarte consistentă. Le mulţumesc pentru că au ţinut în mod special să vină la Satu Mare şi să deschidă un cabinet europarlamentar aici, în sediul partidului nostru. Am fost de acord şi chiar sunt foarte mândru de acest lucru. Este pentru prima dată când europarlamentari de-ai noştri, în afară de Ioan Mircea Paşcu, care este mereu cu noi – şi-au exprimat dorinţa să fie aici, în mijlocul nostru. Celor doi tineri europarlamentari le prevăd un viitor extraordinar de bun, pentru că sunt foarte tineri şi vor avea un cuvânt de spus în viitorul acestui partid”, a declarat Mircea Govor.

    Mircea Govor a ţinut să aprecieze şi activitatea tinerilor social-democraţi, pe care îi consideră ca fiind un sprijin real şi de nădejde. „Avem o echipă foarte bună şi la nivelul judeţului Satu Mare, mă refer la Organizaţia de Tineret. Şi eu sunt mândru de ei. Întotdeauna m-am bazat pe tineri, de aceea şi vreau să continuu această muncă de întinerire a Organizaţiei Judeţene şi ţin foarte mult la acest lucru. Pentru că şi în campaniile electorale tinerii m-au ajutat în mod special”, a spus Mircea Govor.

    Audienţele, marţi şi joi
    Europarlamentarul Victor Negrescu – cel mai tânăr reprezentant al României în Parlamentul European – a precizat că se vor ţine audienţe la nivelul judeţului Satu Mare de două ori pe săptămână, cel mai probabil marţi şi joi. „Am dorit să deschidem acest birou de europarlamentar la Satu Mare pentru că suntem amândoi europarlamentari de Transilvania şi vrem să transmitem acest semnal că zona noastră este reprezentată la Bruxelles. Eu, personal, am vrut să deschid acest birou de europarlamentar în sprijinul structurii pe care o coordonez la nivel naţional – PES Activists România. Avem la Satu Mare o structură foarte activă, prin colega Alina Fulga Pop”, a spus Victor Negrescu.

    În ceea ce priveşte sprijinirea judeţului Satu Mare, Victor Negrescu a spus că: „Vom deschide pe 24 aprilie la Bruxelles delegaţia Transilvaniei, Crişanei şi Banatului. Este pentru prima dată când o regiune va fi reprezentată acolo. Vom putea valorifica atât oferta turistică, cât şi oportunităţile economice ale judeţului”.

    O reprezentare cât mai bună în PE
    Europarlamentarul Emilian Pavel a declarat că doreşte să se realizeze o reprezentare cât mai bună a intereselor sătmărenilor la nivelul Parlamentului European. „Avem un plan ambiţios, de a reprezenta fiecare judeţ din Transilvania, Banat şi Crişana cât mai bine la Bruxelles. Pentru aceasta am hotărât să deschidem în regiunea de nord-vest, în fiecare judeţ, câte un birou de europarlamentar. Unde să avem un coleg care să preia toate dorinţele cetăţenilor şi să ni le transmită. De asemenea, vom fi prezenţi în mod regulat în judeţul Satu Mare”, a spus Emilian Pavel. Acesta a ţinut să puncteze şi relaţia foarte bună pe care o are cu tinerii social-democraţi sătmăreni. „Raul Băbţan ne-a demonstrat că organizaţia de tineret de la Satu Mare funcţionează foarte bine şi de aceea am hotărât să venim în sprijinul acestei organizaţii şi să le mulţumim, practic, pentru efortul depus în cadrul campaniei electorale. Şi nu numai. Este o organizaţie cu activităţi bune şi în afara campaniilor electorale”, a spus Emilian Pavel.
    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE