More

    Sătmărenii, tot mai puţin datornici la bănci

    banci

    Sătmărenii fac eforturi deosebite pentru a se achita de datoriile pe care le au faţă de bănci în urma contractării unor credite. Astfel că, în cursul anului 2014 nu a scăzut doar valoarea creditelor ci şi valoarea restanţelor pe care sătmărenii le au faţă de instituţiile bancare.

    Potrivit statisticilor prezentate de BNR, în cursul anului trecut, valoarea creditelor pe care sătmărenii le aveau la bănci a scăzut cu peste 106 milioane de lei, de la 2,793 milarde de lei la finele anului 2013, la 2,687 miliarde la finele anului trecut. Interesant este faptul că, în perioada analizată, creditele în lei au crescut cu 111,3 milioane de lei, de la 1,1137 miliarde lei la finele anului 2013, la 1,248 miliarde la finele anului trecut, în timp ce creditele în valută au scăzut cu aproape 218 milioane lei, de la 1,656 miliarde lei în decembrie 2013, la 1,438 miliarde lei în decembrie anul trecut.

    Prezentarea făcută de BNR mai arată că în aceeaşi perioadă de timp a scăzut şi valoarea restanţelor pe care sătmărenii le au faţă de bănci. Astfel, dacă la finele anului 2013 valoarea restenţelor era de 342,2 milioane de lei, pe parcursul anului trecut acestea au scăzut cu circa 22 de milioane de lei, ajungând la 320,2 milioane de lei la finele lui 2014. Şi în acest caz se poate constata o scădere cu 52 de milioane de lei a valorii restanţelor la creditele în valută, de la 186 de milioane de lei la finele anului 2013, la 134 de milioane de lei la sfârşitul anului trecut, în timp ce restanţele la creditele în lei au crescut cu 30 de milioane de lei, de la 156,2 milioane de lei la finele anului 2013, la 186,2 milioane de lei la sfârşitul anului trecut. Asta înseamnă că, în ciuda fluctuaţiilor valutelor, sătmărenii au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-şi achita restanţele şi, implicit, datoriile faţă de bănci.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE