More

    Internetul, leac pentru diminuarea birocraţiei

    birocratie

    Internetul ar putea deveni un mijloc de reducere a birocrației, dar și de apropiere a instituțiilor statului de cetățean, susţine Florin Găzdac, specialist în cadrul Instituţiei Prefectului. Conform aceleiaşi surse, reprezentanţii instituţiilor publice deconcentrate au ca termen limită 12 martie 2015 pentru a depune propuneri privind reducerea birocraţiei.

    Internetul, leac pentru birocraţie
    Florin Găzdac, în calitate de consilier superior în cadrul Instituţiei Prefectului, a prezentat datele unui studiu asupra activității derulate la nivelul inspectoratelor și direcțiilor din subordine și a constatat că mediul virtual ar putea veni în ajutorul atât al funcționarilor cât și al sătmărenilor. Printre propunerile înaintate pentru reducerea birocrației se numără actualizarea permanentă a site-urilor instituțiilor, publicarea informațiilor utile cetățenilor, dar și posibilitatea de descărcare a formularelor de care sătmărenii au nevoie. Tot prin intermediul internetului și grație rețelelor de socializare se pot crea relații între instituții și persoanele deservite, în așa fel încât comunicarea să redea încrederea cetățenilor în funcționarii publici.

    Termen limită pentru funcţionari
    Şefilor de instituţii publice deconcentrate li s-a cerut să identifice propuneri pentru reducerea birocraţiei, astfel încât acestea să ia forma unor propuneri de modificare legislativă. Instituţia Prefectului le-a dat şi un termen limită, respectiv 12 martie 2015. “Instituţiile vor identifica propuneri de modificare a legislaţiei specifice, care pot duce la reducerea birocraţiei instituţionale. Aceste documente vor fi transmise instituţiei prefectului până la data de 12 martie anul curent”, a cerut Florin Găzdac.

    Prefectul cere implicare
    Prefectul Eugeniu Avram le-a cerut funcţionarilor publici să îşi ia atribuţiile în serios şi să dea curs solicitărilor. “Acestea sunt nişte principii generale pe care aş dori să le adoptaţi şi adaptaţi după specificul fiecărei instituţii în parte. În aşa fel încât să îndulcim un pic viaţa cetăţenilor şi a agenţilor economici care vin în contact cu funcţionarii publici. În condiţiile în care avem birocraţia pe care o avem, dacă ne implicăm mai mult, dacă identificăm disfuncţionalităţile apărute şi luăm măsuri de management corespunzătoare se poate îmbunătăţi activitatea, imaginea şi credibilitatea noastră”, a spus prefectul Avram.

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE